Ședința de judecată planificată pentru astăzi, 5 aprilie, în cel de-al doilea dosar al ex-premierului Vlad Filat a fost amânată pentru 15 aprilie, ora 12.00. Solicitat de IPN, Victor Munteanu, avocatul lui Vlad Filat, a spus că amânarea a fost solicitată de către avocați. Din cauza unor probleme de sănătate, Vlad Filat nu a putut participa la ședință.
Potrivit Victor Munteanu, medicul i-a prescris perioadă de recuperare până pe 12 aprilie, iar instanța a admis cererea avocaților și a amânat ședința pentru 15 aprilie. „Nu este nimic alarmant, este o chestiune stomatologică, are nevoie de o perioadă de recuperare după procedura pe care a avut-o”, a spus Victor Munteanu.
Un alt motiv al amânării ședinței este că în proces a intrat un nou avocat, care are nevoie de timp pentru a face cunoștință cu dosarul. „Avocatul nou a depus mandatul astăzi, urmează să fie formalizată procedura în fața instanței în prezența domnului Filat, care să confirme acceptarea noului avocat”, a mai spus Victor Munteanu.
În cel de-al doilea doar, ex-premierul Vlad Filat este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Conform materialelor cauzei, în 2013, fostul premier, urmărind camuflarea originii ilicite a mijloacelor provenite din infracțiuni de corupție, a folosit un intermediar cu care se afla în relații de afinitate pentru realizarea transferurilor către o companie de consultanță din Washington, SUA, contractată pentru un partid politic la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Pentru serviciile contractate, Vlad Filat a achitat către companie peste 12,8 milioane de lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii.
Conform probatoriului, s-a stabilit că mijloacele bănești menționate au fost primite de către învinuit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și corupere pasivă, pentru care Vlad Filat a fost condamnat în 2016 la nouă ani de închisoare și își ispășește pedeapsa în penitenciar. Potrivit Procuraturii Anticorupție, fostul premier nu își recunoaște vina.
Pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani.