Ședința de constituire a Parlamentului nou-ales va fi prezidată, ca și în legislatura precedentă, de către decanul de vârstă Eduard Smirnov. Deputatul socialist va împlini 80 de ani în luna septembrie, transmite IPN.
Potrivit Constituției, articolul 63, Parlamentul se întrunește, la convocarea președintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri.
La prima ședință, președintele Curții Constituționale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului și validarea mandatelor deputaților aleși.
După alegerile din 24 februarie, PSRM va avea 35 de deputați, PDM – 30, Blocul Electoral ACUM DA PAS – 26, Partidul Politic Şor – 7. În Parlament au acces și trei independenți.