Unii deputați califică drept întârziată ședința Consiliului Suprem de Securitate, din 28 mai, la care a fost discutată problema finanțării dubioase a partidelor politice și a campaniilor electorale. Potrivit unor parlamentari, propunerile șefului statului au tentă politică și nu mai pot fi puse în aplicare, în lipsa unui parlament cu atribuții depline, transmite IPN.
Potrivit reprezentanților Pro Moldova, decizia șefei statului de a convoca ședința Consiliului Suprem de Securitate la tema finanțării campaniilor electorale are conotație politică și poate fi calificată drept o imixtiune în procesul electoral, în contextul în care startul campaniei electorale deja a fost dat. „Este o acțiune cu caracter politic, președintele poate și trebuie să aibă o poziție, dar trezește suspiciuni acest activism în perioada electorală, atunci când președintele ar trebui să-și tempereze rolul de politician. Cui să prezinți astăzi modificările la legislație? Unui parlament care este lipsit acum de dreptul de a aproba orice lege?”, a spus deputatul Pro Moldova, Vlad Cebotari, în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
Și reprezentanții Platformei DA califică ședința CSS drept întârziată. „Nu știu dacă este foarte corect ca acest lucru să se întâmple în campanie electorală, această ședință trebuia să aibă loc mai devreme. Procurorul general a făcut o declarație în timpul ședinței, și are dreptate. Noi, fiind deja participanți în cursa electorală, nu ar fi corect să avem acces la informații despre alți concurenți electorali, aceste informații pot fi folosite în campanie”, a spus deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan.
În același timp, deputații partidului pro-prezidențial sar în apărarea șefei statului și spun că președintele a readus în atenția opiniei publice problema finanțării ilegale a partidelor și a cerut instituțiilor abilitate monitorizarea acestui proces. „Este o atenționare a opiniei publice că la noi alegerile, de obicei, sunt fraudate de către partide prin modalitatea lor de finanțare. Corupția mare este direct legată de felul cum sunt finanțate partidele. Este foarte bine că președintele a ridicat această problemă și i-a atenționat pe toți că, de data aceasta, va fi un control mai riguros din partea instituțiilor abilitate”, a spus deputatul PAS, Virgiliu Pîslariuc.
Convocat pe 28 mai, Consiliul Suprem de Securitate a recomandat Comisiei Electorale Centrale să creeze un grup de lucru, format din reprezentanți ai Procuraturii Generale, MAI, ANI, SIS, care să investigheze acțiunile de finanțare a campaniei concurenților electorali. În plus, instituția prezidențială urmează să creeze un alt grup de lucru care va veni cu propuneri de modificare a legislației penale, astfel încât să fie înăsprite sancțiunile pentru finanțarea ilegală a partidelor și a campaniilor electorale.