Şedinţa Consiliului AIE a fost amânată

Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană a decis că nu este nevoie să se convoace astăzi, 22 mai, în şedinţă. Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, care deţine preşedinţia AIE, a declarat pentru Info-Prim Neo că şi-a sunat colegii din alianţă şi au convenit să se mai lucreze la proiectele de legi care urmează să fie aprobate. „Dacă vor exista unele probleme în aceste proiecte, atunci nu este exclus să ne întâlnim mâine”, a spus deputatul. Luni, 21 mai, şedinţa Consiliului AIE a avut loc cu uşile închise. Şedinţa a fost convocată pentru a discuta proiectele Legii privind egalitatea de şanse şi Legea cu privire la reforma CCCEC, adoptarea cărora este cerută de UE în contextul negocierilor pentru liberalizarea regimului de vize. Potrivit unor zvonuri, liberalii ar condiţiona votarea Legii cu privire la egalitatea de şanse cu votarea repetată a Legii privind castrarea pedofililor, adoptată anterior de Parlament, dar respinsă de către preşedintele Nicolae Timofti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.