Şedinţa comună de la Iaşi a eşuat, Vladimir Voronin

Şedinţa comună a guvernelor Republicii Moldova şi României, de la Iaşi, a eşuat, a declarat preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, sâmbătă, în cadrul protestelor antiguvernamentale de la Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Potrivit liderului comunist, nu a fost rezolvară nicio problemă din cele pe care au contat autorităţile moldoveneşti. Subiectul celor 100 de milioane de euro promise de către guvernul român nici nu a fost abordat. „Au încercat numai să preseze guvernatorii moldoveni, ca ei să se întoarcă cu faţa spre problemele unioniste, naţionaliste, tradiţional acceptate şi incluse pe ordinea de zi a autorităţilor româneşti. Sper să le fie de învăţătură această lovitură din partea României”, a declarat Vladimir Voronin. Şedinţa comună a avut loc la 3 martie. În cadrul acesteia au fost semnate 8 tratate de colaborare, inclusiv cei doi premieri, Mihai-Răzvan Ungureanu şi Vlad Filat, şi-au pus semnătura pe Planul de acţiune pentru aplicarea prevederilor Declaraţiei comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea ultimei în UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.