Ședința Comisiei protecție socială, amânată. Urma să fie examinată moțiunea simplă

Ședința Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, la care urma să fie examinată moțiunea simplă asupra politicilor în sănătate publică, a fost amânată. Deputații din opoziția parlamentară au acuzat deputații Partidului Socialiștilor că blochează intenționat activitatea legislativă, transmite IPN.

În debutul ședinței, deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a solicitat excluderea de pe ordinea de zi a examinării moțiunii și a insistat ca propunerea să fie supusă votului.  Deputata Grupului Pro Moldova Ruxanda Glavan, care și este autorul moțiunii, a declarat că regulamentul Parlamentului nu prevede o procedură de excludere când e vorba de avizul Comisiei. Mai mult, este specificat că avizul se dă în termen de șapte zile. „Având în vedere că săptămâna trecută nu s-a întrunit comisia, astăzi Comisia este obligată să examineze și să emită un aviz, indiferent care este acesta”, a insistat deputata.

Potrivit juriștilor prezenți la ședința Comisiei, moțiunea simplă urmează să fie examinată de Parlament în termen de 14 zile.  Totodată, regulamentul Parlamentului prevede că, pentru a fi supusă dezbaterilor în plen, este necesar avizul comisiei în fond. Comisia, la rândul său, urmează să dezbată și să prezinte un aviz pentru moțiunea simplă în decurs de până la șapte zile de la data înregistrării moțiunii.

După o pauză anunțată, propunerea de amânare a examinării moțiunii nu a fost susținută, fiind supusă votului ordinea de zi în întregime. S-a constatat paritate de voturi, iar ședința a fost închisă.

Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Liviu Vovc, a declarat că „în timp ce medicii se sufocă, când trebuie acțiuni rapide și concrete, socialiștii au blocat ședința Comisiei”. „De ce? Pentru că în cadrul ședinței de azi trebuia să se discute moțiunea simplă pe ministra sănătății, muncii și protecției sociale. Din moftul lor au fost blocate și alte proiecte sociale importante”, a notat Liviu Vovc.

Contactat de IPN, Vladimir Odnostalco, a declarat că PSRM va reveni mai târziu cu o reacție asupra situației și a acuzațiilor lansate deputaților fracțiunii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.