Şedinţa CMC a eşuat

Şedinţa Consiliului municipal Chişinău, anunţată pentru vineri, 25 septembrie, a eşuat. Consilierii PSRM, PPPN şi PCRM au părăsit sala după ce au aşteptat zădarnic primarul capitalei şi colegii din PL mai bine de 30 de minute. La scurt timp după plecarea consilierilor din cele 3 formaţiuni, în sală şi-au făcut apariţia consilierii liberali şi cei liberal-democraţi. Chiar şi împreună cu colegii de la blocul PPEM „Iurie Leancă”, alianţa majoritară pro-europeană nu a întrunit cvorumul necesar pentru a desfăşura şedinţa, transmite IPN.

Preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor, Ion Ceban, s-a arătat nemulţumit de faptul că după mai bine de 30 de minute de la ora stabilită, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, nu şi-a făcut apariţia la şedinţă. Potrivit lui, acest comportament este o lipsă de respect faţă de consilieri, dar şi faţă de cetăţeni. „Părăsim această şedinţă în semn de protest şi vom convoca cu o treime din consilieri o nouă şedinţă a Consiliului municipal, dacă aceasta nu va fi convocată de primar în cel mai scurt timp”.

„Nu acceptăm atitudinea sfidătoare a primarului Dorin Chirtoacă. A convocat această şedinţă extraordinară pentru ora 12.00 şi vedeţi câţi oameni stau şi îl aşteaptă. Lucrul acesta, nu-l vom tolera. Este clar că prioritatea pentru Chirtoacă şi fracţiunea Partidului Liberal este nu reprezintă problemele oamenilor, ci propriile interese”, a declarat Ilian Caşu, consilierul Partidului Politic „Partidul Nostru”, părăsind sala alături de socialişti.

Preşedintele fracţiunii PPEM, Oazu Nantoi, a declarat că în cadrul ultimei şedinţe a alianţei majoritare s-a convenit că şedinţa va începe la ora 12.00. „Noi dezaprobăm categoric atitudinea fracţiunii Partidului Liberal faţă de propriile angajamente. Noi dezaprobăm faptul de nerespectare a termenului de 3 zile privind anunţarea şedinţei. În legătura cu aceasta eu rog ca declaraţia noastră să fie considerată ca o ultimă avertizare pentru colegii noştri în ceea ce priveşte participarea la şedinţele Consiliului”, a notat Oazu Nantoi.

Preşedintele fracţiunii PL, Ion Cebanu, a declarat că este încă o dovadă că PSRM nu-şi onorează obligaţiile faţă de cetăţeni. „Dânşii folosesc un tertip şi au ieşit din sală. Este ruşinoasă chestia asta, mai ales că au un obicei să dea buzna în sală. De data asta au făcut-o invers, au fugit din sală”, a spus consilierul.

La rândul său, Dorin Chirtoacă a menţionat că a fost rugat să aştepte de către colegii din PLDM care le-au spus că întârzie, dar a motivat şi prin faptul că are planificate pe parcursul întregii zile întrevederi cu oficiali şi diverse şedinţe.

După alegerile din 14 iunie, în Consiliul municipal Chişinău Partidul Socialiştilor deţine 19 mandate, Partidul Liberal – 17 mandate, iar Blocul electoral „PPEM – Iurie Leancă” – 6 mandate. Partidul politic „Partidul Nostru” a obţinut 3 mandate, Partidul Comuniştilor – 3 mandate, Partidul Liberal Democrat – 2 mandate, iar Partidul Democrat – 1 mandat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.