Securitatea insuficientă favorizează săvârşirea atentatelor asupra caselor valutare
Dotarea slabă cu mijloace tehnice de pază, sau chiar lipsa acestora, favorizează săvârşirea atentatelor asupra caselor de schim valutar din R. Moldova. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Direcţiei Pază de Stat şi ai Serviciului Situaţii Excepţionale şi inspectorii de sector în urma unui control efectuat în perioada mai-iunie curent, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit poliţiei, în urma examinării sistemelor de securitate, s-au depistat un şir de lacune, în special fiind frecvente încălcările legate de dotarea slabă cu mijloace tehnice de pază, sau chiar lipsa acestora. De asemenea, după cum a arătat ultimul atac asupra unei case de schimb valutar, comiterea crimei a fost posibilă inclusiv şi din cauza lipsei unui management a resurselor umane, care nu sunt instruite conform cerințelor, consideră sursa citată.
În opinia poliţiştilor, până în prezent nu sunt organizate cursuri de iniţiere sau training-urilor, care ar modela astfel de situaţii şi ar permite candidatului la acest post să reacţioneze promt in condiţii reale.