Analiză IPN: Săptămâna trecută opinia publică din Republica Moldova a fost bulversată de discuţiile din jurul a două teme, abordate în pachet, după acelaşi principiu „două în unu”, descris în analiza IPN de lunea trecută. Şi dacă una dintre ele - ameninţările la libertatea de exprimare şi libertatea presei, şi-a găsit soluţionare, fie şi temporară sau parţială, cea de a doua – asigurarea securităţii informaţionale a statului, abia urmează să-şi facă resimţite efectele. Mai mult, abordarea acestor două teme „la pachet” ar putea face efectele respective mai puternice şi mai distructive, decât în cazul când ar fi fost examinate separat.
---
Este vorba despre proiectul de lege, înregistrat săptămâna trecută în Parlament, prin care s-a intenţionat operarea unor modificări importante la Codul audiovizualului şi la Legea privind libertatea de exprimare. Potrivit autorilor, deputaţi din coaliţia de guvernământ PLDM-PDM, prin aceste modificări, au urmărit, pe de o parte, crearea mecanismelor legislative pentru interzicerea ingerinţelor externe în politică internă a Republicii Moldova, prin intermediul emisiunilor informative şi politice ale televiziunilor străine, în special ruseşti. Pe de altă parte, s-a dorit asigurarea echilibrului între libertatea de exprimare şi dreptul la apărarea onoarei şi demnităţii.
Libertatea versus Demnitatea şi Onoarea
Tensiunea creată de chestiunea privind „libertatea vs demnitatea” s-a diminuat suficient de operativ, deşi suficient de zgomotos. Societatea civilă, în special organizaţiile din domeniul mass-media, au considerat că cerinţele înaintate de noile prevederi, cu scopul apărării onoarei şi demnităţii, prezintă pericol real pentru libertatea de exprimare şi libertatea presei. Iar politicienii implicaţi, au anunţat, de pe diferite platforme, că îşi retrag semnăturile şi proiectele care au stârnit zâzania. Sub acest aspect, am putea considera că lucrurile s-au produs în condiţii bune şi fireşti într-o societate vie, democratică, societatea civilă demonstrând-şi potenţialul şi autoritatea, iar clasa politică – capacitatea pentru conlucrare şi compromis. De notat că soluţia s-a găsit într-o atmosferă de dialog şi transparenţă, ceea ce, de asemenea, este lăudabil şi denotă un grad suficient de democratizare a societăţii moldoveneşti
Dar nu toate sunt atât de simple după cum ar părea la prima vedere. Mai întâi trezeşte îngrijorare mare însăşi apariţia, în regim de urgenţă inexplicabilă, a acestor idei care pot ştirbi din libertăţile presei şi exprimării, valori democratice şi europene de primă mărime. Să nu fi avut reprezentaţii guvernării pro-europene presimţirea unor deranjuri mari pentru aceste valori şi a unor reacţii adecvate din partea societăţii? Iar aceasta ar trebui să însemne că, şi după 6 ani de guvernare pro-europeană (mânie se împlinesc 6 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009), în clasa politică este încă viu instinctul antidemocratic şi anti-european? Sau s-a mizat anume pe un asemenea efect, cu pasul înapoi făcut în mod previzibil, pentru a camufla alte interese, mai mari, eventual, legate de cel de al doilea aspect al iniţiativei legislative? Altfel de ce ar fi trebuit îmbinate nişte lucruri care, în anumite circumstanţe, este contraindicat şi chiar periculos să le îmbini? Sau nici măcar de alte interese nu este legat, fiind vorba de elementară imaturitate şi stângăcie politică?
Cel mai strategic interes strategic
Fără doar şi poate, pârghiile legislative care ar asigura securitatea informaţională a ţării sunt necesare şi sunt aşteptate demult. Aceasta pentru că acest gen de securitate este la fel de important ca şi securitatea militară, energetică, financiară etc. Dacă nu şi mai important în condiţiile când manipularea şi propaganda străină poate înlocui toate celelalte feluri şi instrumente de ingerinţă în treburile internă ale Republicii Moldova. Alegerile başcanului UTA Găgăuzia este doar cel mai proaspăt argument, pe lângă cel al alegerilor parlamentare de anul trecut, pe lângă multe alte exemple de mai fiecare zi. În acest sens, este vorba chiar despre un interes strategic al ţării. Mai strategic s-a putea să fie greu de găsit, în special în contextul războiului din Ucraina, cu componenta informaţional-propagandistică a acestuia.
Însă felul în care acest interes strategic a fost promovat săptămâna trecută trezeşte dezamăgiri şi îngrijorări, din mai multe motive.
Atac asupra aliaţilor şi riscul revoltelor
Prin prevederile care au generat tensiuni legate de „libertate”, autorii modificărilor legislative au provocat reacţie adversă şi pentru componenta „securitate” din partea categoriilor sociale, aşa-zise culte, pregătite. Anume ele ar fi trebuit să constituie principala forţă motrice de susţinere directă a măsurilor de securizare informaţională, precum şi de promovare a acesteia în rândul populaţiei întregi. Or, fără acest sprijin masiv, fără o etapă de informare calificată şi bine gândită, trecută nu doar prin filieră guvernamentală, există riscul real ca disconfortul lipsei de acces la surse de „informare” tradiţionale pentru foarte multă lume, să genereze revolte în masă, incomparabil mai serioase decât evenimentele din 7 aprilie 2009. Cel puţin, astfel de revolte pe un astfel de fundal, pot fi provocate şi vor fi provocate uşor atât din interiorul ţării, cât şi din exteriorul ei. Aceasta pentru că prea multă lume se încrede în punctul de vedere al propagandei televiziunilor ruseşti şi prea multă lume continuă să urmărească buletinele de ştiri cu informaţia din Moscova, Habarovsk şi Vladivostok şi prea puţină lume încă se interesează de buletinele privind Chişinăul, Bălţii sau raionul şi satul de baştină.
Cercul se închide
În acest sens, avem o situaţie cultivată de decenii în mod conştient şi meticulos de către statul rus şi televiziunile ruseşti. Încă în septembrie 1995, liderul de atunci al Federaţiei Ruse, Boris Elţin, a emis un document important privind politica Rusiei în raport cu statele CSI, în care se spune, printre altele: „În ţările „vecinătăţii apropiate” trebuie să se garanteze difuzarea programelor posturilor ruseşti TV şi radio, trebuie să se acorde sprijin difuzării publicaţiilor ruseşti în regiune şi Rusia trebuie să pregătească cadre naţionale pentru ţările CSI”. Cercul schiţat acum 20 de ani prin acest document îl închide conceptul „Lumea Rusă”, anunţat relativ mai încoace, dar care face deja ravagii sângeroase în Ucraina vecină, care, de altfel, a şi interzis propaganda televiziunilor ruseşti în spaţiul său de emisie.
Depăşirea fără sânge a acestei situaţii în Moldova cere multă înţelepciune şi multă bună credinţă din partea elitelor politice, pentru a putea convinge societatea că, în domeniul audiovizualului naţional, este nevoie de mari schimbări şi chiar jertfe. Spre regret, politicienii au păşit din start cu stângul, trasând linii de confruntare între ei şi o mare parte din adepţii libertăţilor democratice, inclusiv reprezentanţi mass-media şi organizaţiilor care îi reprezintă. Prin abordarea stângace, în comun, a problemelor de interes strategic suprem şi a celor care ar putea avea şi conotaţii de interes de partid, de grup şi personal, guvernarea riscă să arunce odată cu apa murdară şi pruncul din scăldătoare.
Compania Teleradio-Moldova scoasă din circuit
Chiar dacă autorii modificărilor în audiovizual au dreptate când spun că acestea sunt demult necesare şi că trebuie efectuate fără multă zăbavă, pentru a evita tot felul de provocări, tot ei sunt primii care au creat condiţii de tergiversare. Chiar dacă noile prevederi vor apuca să fie implementate mai repede, fără a pregăti cu chibzuinţă terenul,aceasta poate genera mai degrabă provocările de care ne ferim. La compromiterea colaborării cu adepţii conştienţi ai modificărilor ne-am referit deja. Dar nu mai puţin important pare a fi şi faptul că reglementările propuse nu prevăd cum ar putea apare pe piaţa audiovizuală naţională produse mediatice mai calitative care să constituie alternativă calificată celor străine dispărute. Iar produsele mai bune nu pot să apară în afara conceptelor noi şi finanţelor mai multe. În acest context, foarte la suprafaţă ar sta necesitatea reformării şi revizuirii finanţării Companiei Publice Teleradio-Moldova, activitatea căreia este reglementată de acelaşi Cod al audiovizualului, prin prevederi speciale. În particular, ar fi fost util să se implementeze principiul european de finanţare a instituţiilor publice de acest gen pentru o perioadă de câţiva ani, care ar permite atât gestionarea mai eficientă a finanţelor, în funcţie de priorităţile fiecărui an, cât şi ar asigura o independenţă editorială reală, indiferent de partidele care se află la guvernare. Nemaivorbind de necesitatea de a dubla sau tripla bugetul Companiei, cu condiţia să dea acel produs de alternativă. Poate că ar fi trebuit prevăzute acum, nu cândva, finanţe suplimentare şi pentru ceilalţi radiodifuzori din Moldova pentru a-i încuraja să producă „alternativă” de nivel înalt, atractivă.
Din contra, autorii iniţiativei legislative propun diminuarea semnificativă a bugetului TRM, prin interzicerea de a plasa publicitate, respectiv, de a acumula surse suplimentare celor oferite de la stat. Da, posturile publice de radio şi TV din Europa nu plasează publicitate, inclusiv din considerentele pe care le invocă autorii proiectului. Dar: Ţările europene sunt în stare să le ofere acelor posturi bugete pe măsura sarcinilor de nivel naţional pe care le au în faţă. Dar: Acele ţări nu se confruntă cu invazia informaţional-propagandistică străină. Dar: Din coadă de câine (finanţare insuficientă), se ştie, nu poţi face site calitative, cu atât mai mult „de alternativă”. Cifrele de control ale Bugetului de Stat 2015 prevăd pentru TRM în jur de 80 milioane de lei, plus vreo 20 de milioane de lei din venituri proprii, inclusiv din publicitate, în total circa 100 milioane. În linii mari, banii veniţi de la stat se cheltuiesc pentru salariile angajaţilor şi pentru emiţătoarele care aparţin altei instituţii de stat. De altfel, sunt salarii obişnuite, nu ca ale judecătorilor, dar şi acestea sunt acoperite parţial din venituri proprii, pentru cei din buget sunt insuficienţi. De altfel, în ultimii doi ani, Compania nu a mai avut finanţare pentru dezvoltare. De altfel, pe timpul guvernării comuniste, finanţarea era mai bună. În anul 2008, de exemplu, bugetul total al TRM a fost de circa 140 mln de lei. Şi aceea erau alţi lei, cu altă putere, nu ca âştia din anul 2015. Cu aceştia există mai puţine şanse la „alternative”.
Se caută alternativa alternativei?
Pe moment, în Republica Moldova nu există altă instituţie mediatică căreia i s-ar putea pune, imediat şi în mod legal, sarcina de producere a alternativei. Poate vor apărea mai târziu anumite instituţii din sectorul privat, dar şi ele vor fi în drept să solicite finanţare adecvată din partea statului, dacă acesta vrea să deţină dreptul de a plasa astfel de comenzi sociale de astfel de nivel?
Poate că din acest moment încep a se profila interesele care ar explica discordanţele ieşite la iveală săptămâna trecută? În unii ani, veniturile proprii ale TRM au ajuns până la circa 30 de milioane de lei, proveniţi, în mare parte, din publicitate. Poate de aceea a apărut peste noapte şocul cu neclarul atentat la libertăţile presei şi ale exprimării? Poate de aceea atentatul s-a retras ca să rămână interesul? Doar că prima victimă este interesul naţional strategic al securităţii informaţionale.
Îmi stăruie în minte o analogie supărătoare. La 30 noiembrie 2014, în Republica Moldova aveau loc alegeri parlamentare cu miza „integrare europeană”. Se zice că, în aceleaşi zile, din Moldova se fura un miliard de euro. Săptămâna trecută miza mare era asigurarea securităţii informaţionale a Republicii Moldova, menită să asigure, inclusiv, parcursul european al ţării. Vom pierde unele dintre libertăţile fundamentale şi/sau altceva sau nu? Sau vom fi puşi în situaţia să alegem libertăţile în schimbul securităţii informaţionale?
Valeriu Vasilică, IPN
