Secretarul CoE apreciază pozitiv evoluţia reformelor în justiţia moldovenească

Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjørn Jagland, apreciază pozitiv evoluţia reformelor în Republica Moldova, în particular a celor iniţiate în sectorul justiţiei, şi constată că Guvernul de la Chişinău îşi onorează angajamentele asumate. O declaraţie în acest sens a fost făcută la Strasbourg, în cadrul unei întrevederi cu ministrul moldovean al justiţiei, Oleg Efrim, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, cei doi oficiali au mai abordat şi problema alegerii preşedintelui Republicii Moldova. Oleg Efrim şi-a exprimat consideraţia pentru interesul Consiliului Europei faţă de evenimentele politice din Republica Moldova şi în special pentru implicarea reprezentanţilor acestui organism internaţional în procesul de identificare a unei soluţii pentru problema blocajului constituţional din Moldova. „Obiectivul principal al Guvernului Republicii Moldova în relaţia sa cu Consiliul Europei este încheierea monitorizării ţării şi accederea la etapa de post-modernizare”, a declarat Oleg Efrim. Ministrul se află într-o vizită la Strasbourg, unde participă la lucrările Forului pan-european.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.