Secretarul ACEEEO: Nu este binevenit faptul că între două electorale Guvernul schimbă Codul electoral într-o manieră de care să beneficieze partidele aflate la putere

Nu este binevenit faptul că între două electorale Guvernul schimbă Codul electoral într-o manieră de care să beneficieze partidele aflate la putere, a declarat luni, 14 iulie, secretarul general al Asociaţiei Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO), Zoltan Toth. Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă prilejuită de anunţarea seminarului de instruire a funcţionarilor publici în domeniul electoral, care se desfăşoară la Chişinău în perioada 14-18 iulie curent, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Zoltan Toth, rolul sistemelor juridice într-o ţară este de a reglementa pe o perioadă lungă regulile jocului concurenţei. Pe lângă instruirea cadrelor, secretarul ACEEEO consideră că R. Moldova trebuie să-şi formeze un sistem juridic solid şi stabil. La capitolul publicitate trebuie să se ofere şanse egale candidaţilor pe parcursul perioadei electorale. În cadrul seminarului sunt puse în discuţie subiecte precum: managementul alegerilor; prevederi legale în domeniul electoral, soluţionarea contestaţiilor şi litigiilor, cooperarea cu societatea civilă şi cu mass-media, dar şi aspecte ce vizează întocmirea documentaţiei electorale. Evenimentul este realizat cu suportul financiar al Guvernului Ungariei şi se înscrie în şirul acţiunilor prevăzute de Strategia de instruire a funcţionarilor electorali şi educaţie civică a alegătorilor pentru anii 2008-2013, reprezintînd o etapă premergătoare lansării Centrului de instruire continuă pe lângă Comisia Electorală Centrală. Seminarul este susţinut de Comisia Electorală Centrală (CEC) şi Asociaţia Oficialilor Electorali din Europa, în colaborare cu Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT.
  • zoltan toth despre prevederile campaniei electorale.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.