Sechestru pe bunurile fostului președinte al CSJ

Procuratura Anticorupție anunță că a fost aplicat sechestru pe bunuri imobiliare și autovehicule, în valoare de 12,8 milioane de lei, în dosarul pornit pe faptul îmbogățirii ilicite de către fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, transmite IPN.

Procurorii anticorupție au solicitat aplicarea sechestrului pe trei spații locative situate în municipiul Chișinău, pe un autoturism fabricat în anul 2016 și pe alte șase bunuri imobile, încăperi nelocuibile, la fel din municipiul Chișinău. Toate sunt înregistrate pe numele persoanelor din familie și din anturajul judecătorului.

Temei pentru inițierea urmăririi penale a servit sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, care a analizat proprietățile dobândite de membrii familiei Druță în perioada 2016-2019 și a fost constatată o discrepanță esențială între acestea și veniturile legale declarate.

Ion Druță a fost reținut la 2 octombrie. În prezent se află sub control judiciar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.