Sechestru de peste 300 de milioane de lei pe capitalul statutar al „Air Moldova”

Sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei a fost aplicat în cadrul unui dosar în care este instrumentată infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea ÎS „Air Moldova”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, se menționează că este vorba despre un șir de tranzacții fictive, care au condus la privatizarea companiei aeriene. Pentru a evita riscurile de înstrăinare a patrimoniului companiei, s-a decis aplicarea sechestrului pe capitalul statutar al întreprinderii, în valoare de 301,6 milioane de lei.

Compania Air Moldova a fost vândută în octombrie anul trecut către compania Civil Aviation Group SRL, care gestionează compania aeriană românească Blue Air. Atunci Agenția Proprietății Publice anunța că 50 de milioane de lei au fost transferați la bugetul de stat, iar restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, care investitorul s-a obligat să le achite.

Comisia parlamentară de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice în perioada anilor 2013-2019 a constatat că scopul privatizării companiei Air Moldova nu a fost realizat și există suspiciuni rezonabile despre faptul că proprietatea statului a fost delapidată, după care privatizată cu grave încălcări de procedeu.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.