Ministerul Tehnologiei Informației şi Comunicațiilor raportează o rată de acoperire cu semnal digital a teritoriului țării de circa 70%, iar a populației de 85%. Lansarea primului multiplex digital (în noiembrie 2016) reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale Programului privind tranziția la televiziunea digitală, în prezent fiind efectuate lucrări de testarea a funcționalității multiplexului B, transmite IPN cu referire la raportul Grupului de lucru interinstituțional cu privire la realizarea Programului.
Într-un comunicat de presă remis de MTIC se menționează că Guvernul urmează să aprobe modificările la Programul privind tranziția la televiziunea digitală terestră. Proiectul are ca scop sporirea eficienței utilizării spectrului de frecvențe radio, precum și diminuarea costurilor de emisie per difuzor, ceea ce va deveni posibil datorit implementării standardului de compresie H.265. În același context, este prevăzută posibilitate utilizării a 10 din cele 21 de alocări regionale, pentru crearea a două rețele de televiziune digitală cu acoperire națională, ceea ce se crede că va spori interesul pentru frecvențele respective a potențialilor investitori.
Republica Moldova și-a asumat obligația de tranziție la televiziunea digitală terestră prin semnarea Acordului regional privind planificarea serviciului de radiodifuziune digitală terestră „Geneva-2006”. Conform modificărilor la Codul Audiovizualului aprobate de Parlament, tranziția de la televiziunea analogică la cea digitală terestră urmează să fie realizată până la sfârșitul anului 2017.
Multiplexul A, lansat în noiembrie 2016, include opt programe TV care vor emite în semnal digital terestru: TV Moldova1, Prime TV, TVR Moldova, Canal 2, Canal 3, Publica TV, N4, Accent TV. Alți șapte radiodifuzori cu licențe de difuzare în Multiplexul A sunt Agro TV, Jurnal TV, TV7, ITV, Regional TV, Super TV și CTC. Aceștia urmează să fie incluși în pachet imediat ce vor încheia contractele de prestare a serviciilor cu furnizorul multiplexului și vor asigura transportarea semnalului programului TV până la echipamentul de multiplexare.