Se simplifică regimul juridic al activităților de filantropie și sponsorizare

Regimul juridic al activităților de filantropie și sponsorizare urmează să fie simplificat prin excluderea prevederilor ambigue din lege. De asemenea, urmează să fie stabilite reglementări mai clare cu privire la evidenţa și modalitatea de utilizare a donațiilor, transparența activității filantropice și de sponsorizare etc. Un proiect de modificare a actualului cadru normativ a fost avizat astăzi de către Guvern, transmite IPN.

„Actuala lege este în mare parte una învechită, neadaptată la realitățile sociale actuale, cu formulări desuete, nereglementând în mod clar modul de realizare a activităților de sponsorizare și filantropie. Nefiind făcută o deosebire clară între filantropie și sponsorizare, și în condițiile lipsei normelor privind contractul de sponsorizare/filantropie, inclusiv a mecanismelor de realizare a activităților pomenite, organizațiile necomerciale nu le utilizează sau le utilizează foarte rar”, a spus secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco.

Astfel, se propun modificări pentru oferirea unor definiții mai explicite pentru noțiunile de activitate filantropică, activitate de sponsorizare, filantrop, sponsor, beneficiar al activităților filantropice și de sponsorizare. La fel, este prevăzută revizuirea și lărgirea listei domeniilor ce se încadrează în scopurile activităților filantropice și de sponsorizare, dar și clarificarea expresă a potențialilor beneficiari ai acestor activități.

Proiectul de lege urmează să fie examinat și aprobat de Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.