Se reduc tarifele la energie electrică

Începând cu 1 aprilie, preţul pentru energia electrică se reduce. Consumatori finali vor achita cu 8 şi 11% mai puţin, în funcţie de zonă. O decizie în acest sens a fost luată în şedinţa de sâmbătă, 12 martie de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.

Astfel, dacă până acum locuitorii deserviţi de „RED Nord” achitau 2,23 lei/kWh, acum vor achita 2,04 lei/kWh. Consumatorii deserviţi de ,,Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” vor achita 1,92 lei/kWh comparativ cu 2,16 lei, iar cei deserviţi de „RED Nord - Vest” vor achita 2,14 lei/kWh comparativ cu 2,33 lei.

În cadrul şedinţei, furnizorii de energie electrică au propus ca reducerea preţului de import a energiei să fie folosită pentru acoperirea devierilor financiare care se înregistrează în sectorul energetic. Potrivit lor, nu are rost să fie redus preţul pentru consumatorii finali, iar, ulterior, să fie majorat atunci când vor fi incluse în preţ devierile financiare care sunt de ordinul milioanelor de dolari.

„Am solicitat cel puţin să fie recunoscut cuantumul acestor devieri şi în al doilea rând să se stabilească un mecanism de acoperire a devierilor financiare. Acum există o posibilitate bună de a acoperi devierile pentru că s-a redus preţul de cumpărare a energiei electrice, care la fel este un beneficiu pentru consumatorul final”, a declarat directorul companiei „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”, Jose Luis Gomez Pascual.

Totodată, directorul ANRE, Sergiu Ciobanu, a menţionat că examinarea devierilor financiare înregistrate de furnizorii de energie electrică urmează să fie făcut cu cât mai mic impact asupra consumatorilor finali.

Decizia va intra în vigoare la 1 aprilie şi a fost adoptată în legătură cu faptul că furnizorii şi operatorii reţelelor de distribuţie au semnat noi contracte de procurare a energiei electrice de la furnizorul SA „Energocom” la preţuri mai mici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.