Se propune stabilirea normelor de calculare și aplicare a prețurilor la carburanți

Proiectul de lege care prevede stabilirea normelor generale de calculare și aplicare a prețurilor la principalele produse petroliere urmează să fie examinat în plenul Parlamentului săptămâna viitoare. Acest lucru s-a decis la ședința legislativului de astăzi, 4 martie, transmite IPN.

Autorul proiectului, Alexandru Oleinic, spune că amendamentele propuse sunt orientate spre limitarea abuzurilor, prin crearea în perspectivă a unui mediu economic bazat pe principiile economiei de piață. „Modificările aplicate de către Parlament în iulie 2018, la Legea privind piața produselor petroliere, prin care se lăsa la latitudinea importatorilor și comercianților de produse petroliere stabilirea prețurilor, sunt nejustificate”, a spus deputatul.

Proiectul conține o anexă în care este prezentată formula de calculare a prețurilor maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere.

Potrivit autorului, proiectul va conduce la crearea unui mediu concurențial mai echitabil pe piață, în special în raport cu companiile mici. Reglementarea prețurilor va exclude abuzurile potențiale din partea operatorilor mari și concurența neloială. Totodată, inițiativa urmărește asigurarea stabilirii unor prețuri cât mai juste la aceste produse, ținând cont de fluctuațiile existente la bursele internaționale și regionale (Platts), evitând orice reticențe pe această piață.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.