Orașul Chișinău face mici progrese la capitolul accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități. În carul campaniei „Chișinăul-accesibil pentru toți”, lansat anul trecut și realizat de Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, au început a fi adaptate străzile, prin coborârea bordurilor, a fost instalat pavaj tactil, dar și adaptate unele instituții publice prin construcția de rampe. Totuși, participanții unei mese rotunde, unde au fost discutate rezultatele proiectului, consideră că ar fi necesară instituirea unei comisii și a unui organ consultativ, în cadrul Primăriei, pentru a eficientiza procesul de accesibilizare a orașului, transmite IPN.
Ion Cibotărică, director de program advocacy și politici publice pentru persoanele cu dizabilități la Centrul de Drept pentru Persoanele cu Dizabilități, a comunicat că în cadrul proiectului au fost coborâte bordurile pe străzile care sunt în proces de reconstrucție, inclusiv pe strada V. Alecsandri. Proiectul mai prevede instalarea semafoarelor cu semnal sonor și a pavajului tactil pe strada Ștefan cel Mare și pe străzile care intră în reparații. Pentru acest lucru în bugetul municipal sunt prevăzute trei milioane de lei. De asemenea, se propune instalarea de rampe în parcurile principale din capitală pe parcursul acestui an, precum și accesibilizarea instituțiilor publice (10 instituții medicale și 14 școli) prin instalarea de rampe și ascensoare.
Jessica Doonan, șefa aparatului Comisiei pentru persoanele cu dizabilități din cadrul Primăriei orașului Boston, SUA, a împărtășit din experiența Comisiei pe care o reprezintă. Ea spune că oportunitatea existenței unei astfel de comisii se reflectă în posibilitatea de a contribui la crearea unei schimbări sistematice, membrii comisiei fiind alături de alte departamente din cadrul Primăriei, cu care pot colabora.
Avocatul Ion Schidu consideră că asociațiile pentru drepturile omului și Primăria mai au multe de făcut pentru a asigura accesibilitate pentru persoanele cu nevoi speciale. Un avantaj este că Primăria Chișinău s-a arătat dispusă să creeze un mecanism similar celui din Boston.
Subiectul creării unui mecanism pe lângă Primăria municipiului Chișinău, care să reprezinte interesele persoanelor cu dizabilități urmează a fi discutat miercuri, 12 septembrie în cadrul unui atelier de lucru, unde vor fi prezenți și reprezentanți ai Primăriei.