Se profilează intenţiile oficialităţilor privind politicele agroindustriale de viitor

Obiectivele de bază şi structura proiectului Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a Complexului Agroindustrial (SNDDCA) se pot axa în principal pe două momente-cheie: asigurarea securităţii alimentare a ţării şi pregătirea R. Moldova pentru aderarea la UE. În calitate de eventuale instrumente pentru atingerea acestora sunt nominalizate: eliberarea bugetului naţional de povara subvenţiilor în agricultură, consolidarea administrării pe verticală în domeniu, consolidarea terenurilor agricole, depolitizarea agriculturii, etc. O viziune în acest sens a expus Preşedintele Vladimir Voronin la şedinţa Colegiului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Potrivit unui comunicat al Preşedenţiei, Şeful statului a opinat că partea economică a Strategiei urmează a fi elaborată în asemenea manieră, încât bugetul naţional să fie eliberat de povara subvenţionării în agricultură, precizând că ar putea fi admisă doar subvenţionarea ramurilor strategice din agricultură. Preşedintele a subliniat importanţa asigurării unei conlucrări strânse şi eficiente dintre ministerul de profil şi secţiile raionale specializate. Fără consolidarea administrării pe verticală în agricultură nu va fi posibilă realizarea planurilor de modernizare şi dezvoltare a sectorului agroindustrial, a afirmat Vladimir Voronin. În altă ordine de idei, Şeful statului a pledat pentru neadmiterea pe viitor a politizării domeniului agricol, menţionînd că experienţa celor 16 ani de independenţă a demonstrat cu lux de amănunte ineficienţa unor atare abordări. Preşedintele a regretat faptul că domeniul agroindustrial rămîne a fi unul foarte conservativ, specialiştii din sfera dată, inclusiv savanţii, în mare parte de o vârstă înaintată, având viziuni perimate privind perspectiva dezvoltării ramurii. În acest context, Vladimir Voronin s-a referit la necesitatea asigurării sectorului agro-industrial cu cadre tinere, competente. Referindu-se la problema consolidării terenurilor agricole, Preşedintele a menţionat că, pentru intensificarea acestui proces, ideea în cauză trebuie să devină una atractivă pentru producătorii agricoli. Vladimir Voronin a reiterat necesitatea promovării acelor forme organizatorice în sectorul agrar care ar asigura o activitate eficientă în domeniu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.