Se micşorează numărul copiilor abandonaţi la naştere în instituţiile medicale

Sunt tendinţe pozitive evidente în municipiul Chişinău, în vederea rezolvării problemei copilului în dificultate. Se micşorează numărul copiilor abandonaţi la naştere în instituţiile medicale. Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, a spus în cadrul unei mese rotunde de marţi, 24 noiembrie că, acum 5-6 ani, se înregistrau peste 100 de copii abandonaţi sau refuzaţi la naştere, pe când în primele zece luni ale anului curent sunt doar 38 de copii refuzaţi sau abandonaţi, transmite Info-Prim Neo. Svetlana Chifa a scpecificat că, la moment, conform legii, copii abandonaţi sau refizaţi sunt plasaţi în instituţiile rezidenţiale, ca după împlinirea vârstei de şapte ani să fie transferaţi la şcoala-internat. „În ultmii cinci ani, tindem să căutăm părinţi pentru aceşticopii orfani, îi integrăm în familie pentru a le asigura o educaţie şi o dezvoltare normală. Deja de cinci ani, niciun copil cu statut de copil orfan nu este transferat din casele de copii la internat, fiecăruia îi este găsită o familie în care să se dezvolte şi să crească”. Tamara Plămădeală, avocat parlamentar pentru drepturile copilului, a menţionat, că în cadrul săptămânii dedicate Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, a vizitat mai multe şcoli din capitală şi a remarcat că copii nu cunosc despre existenţa unui astfel de document. „Îmi dau bine seama de un lucru care nu s-a făcut până acuma, şi anume promovarea drepturilor copilului şi a acestui tratat internaţional, un document obligatoriu pentru ţara noastră, pentru copii, ca să-şi cunoască drepturile şi cum să fie ele respectate”, a spus Tamara Plămădeală. Avocatul afirmă că cel mai frecvent drept încălcat al copilului este dreptul la educaţie. Copiii spun că învăţământul lor este cu plată, iar în şcoli se colectează diferite taxe. „Copii şi părinţii lor nu-şi dau seama că învăţământul este gratuit”, a concis Plămădeală. „Pe seama mea rămâne să promovez diferite reforme, schimbări în acest sistem. Comitetul ONU privind drepturile copilului cere Guvernului Moldovei să asigure copiilor accesul liber la educaţie, indiferent de situaţia lor materială”, a mai adăugat avocatul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.