Se majorează tariful pentru deservirea ascensoarelor din Chișinău

Începând cu 1 august, tariful lunar pentru întreținerea ascensoarelor din fondul locativ municipal se majorează de la 15 la 27 de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Consiliul municipal Chișinău după ce la ședința de marți a fost audiat un raport cu privire la situația financiară a întreprinderii municipale specializate „Liftservice”, transmite IPN.

Administratorul interimar al întreprinderii, Petru Budurin, a declarat la ședința CMC că, începând cu anul 2020, întreprinderea a început să înregistreze pierderi. Doar în primele cinci luni ale acestui an, pierderile se cifrează la 608 mii de lei. Tarifele în vigoare fusese aprobate de către CMC în anul 2009 încă.

„Situația financiară este acută. Luna aceasta trebuia să achităm salarii de 1,3 milioane de lei și am adunat 1,2 milioane de lei. O sută de mii de lei am împrumutat de la întreprinderea „Infocom”, susține administratorul. Potrivit lui, ajustarea tarifelor va permite majorarea salariilor pentru muncitori, care sunt ademeniți de sectorul privat. De asemenea, va permite achitarea pentru energia termică, electrică și pentru metal.

Întreprinderea municipale specializată „Liftservice” deservește 2 593 de ascensoare. Petru Budurin afirmă că 95% din ascensoare au depășit termenul de exploatare care constituie 25 de ani, unele ajungând și la 47 de ani. Vârsta medie a ascensoarelor este de 34 de ani. Totodată, un electromecanic deservește în medie 75 de ascensoare, în condițiile în care norma este de 30.

Pentru deservirea ascensoarelor nu achită persoanele de la etajul întâi și copiii cu vârsta de până la trei ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.