Persistă un risc sporit de monopolizare a sectorului deșeurilor de metale prin diverse inginerii legislative și tertipuri ambalate frumos. Scopul ascuns este revenirea la practicile vechi și vicioase de instaurare a unui monopol pe piața reciclării deșeurilor de metale. O spune expertul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, renta monopolismului sau prețul corupției este de 20% din prețul de vânzare, transmite IPN.
„Atunci când am avut în Republica Moldova monopol, monopoliștii își lau abuziv 20% din prețul de vânzare a metalului. Asta însemna anual 15-20 de milioane de dolari. Deci anual, cetățenii noștri erau deposedați în mod barbar de 15-20 de milioane de dolari. După aceasta, câțiva ani a fost o liniște, iar acum se încearcă de a introduce înapoi monopolul pentru ca cetățeanul să fie iar deposedat de bani. Monopolistul, fiind de fiecare dată protejat de factorii de decizie de la Guvern, de la Parlament, a reușit să facă acest lucru”, afirmă Veaceslav Ioniță.
Economistul susține că banii murdari care ajung la monopolistul privilegiat prin lege sunt utilizați pentru coruperea politicienilor. „Blestemul banilor e că politicul a intervenit mereu și a încercat să introducă tot felul de scheme pentru a avea o rentă de corupți”, spune Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, anul acesta nu vor fi reciclate peste 150 de mii de tone de metal. Cifra reprezintă 50% din totalul metalului reciclat anual. Există riscuri majore ca acest fenomen extrem de negativ se va extinde și pentru următorii ani. Există și un risc sporit de faliment pentru majoritatea companiilor din domeniu, unde activează circa 1500 de salariați. Și ținând cont de faptul că populația vulnerabilă colectează deșeurile metalice, se estimează că vor fi compromise veniturile a circa 85 de mii de persoane. Expertul mai spune că pierderile din acest an se ridică la un miliard de lei cu riscuri de extindere și pe următorii ani.
În opinia expertului, încă o problemă în ceea ce ține de deșeurile de metal este compromiterea parcursului european al Republicii Moldova, prin aplicarea practicilor vicioase în domeniul liberei concurențe și degradarea procesului de colectare a deșeurilor, contrar bunelor practici din Uniunea Europeană.