Se finalizează depunerea dosarelor pentru subvenţionare în agricultură

În această săptămână se finalizează perioada în care agricultorii mai pot depune dosarele pentru a fi subvenţionaţi. Peste 3 mii de solicitanţi au primit deja subvenţii. Suplimentar s-au depus 1350 de cereri, care vor fi examinate odată cu cele ce se vor acumula pe parcursul acestei săptămâni, transmite Info-Prim Neo. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că pentru a solicita subvenţii agricultorii urmează să se adreseze la primăria din localitate. „Ştim că agricultorii au mare nevoie de bani acum şi ne vom strădui cât mai repede să acordăm subvenţiile, chiar începând cu 1 noiembrie”, a spus ministrul Pe lângă subvenţii, agricultorii care au suferit din cauza secetei din acest an vor primi ajutoare, în medie 200 de lei pentru un hectar de grâu semănat. „ Nu toate raioanele ţării au avut pierderi egale din cauza condiţiilor climaterice. Se poate întâmpla ca agricultorii din raioanele mai puţin afectate să primească 150 de lei pentru un hectar, iar cei din raioanele care au avut de suferit mai mult chiar şi până la 300 lei/ha”, a spus ministrul. 95% din grâul de toamnă deja a fost semănat. Per total semănăturile se vor întinde pe 300 de mii de hectare. „Vom avea necesarul pentru a asigura securitatea alimentară a ţări, dar şi posibilităţi de export. Dacă pe viitor vom avea condiţii normale, premisa unei roade bune pentru anul viitor este asigurată. În prezent este încă în proces evaluarea suprafeţelor însămânţate cu grâu de toamnă. Sperăm în noiembrie să acordăm susţinerea financiară care a fost promisă”, a declarat Vasile Bumacov. Vasile Bumacov a menţionat că în Moldova a apărut un nou fenomen benefic, şi anume faptul că unii agricultori au renunţat la ajutorul din partea Guvernului. „Agricultorii din Briceni şi Râşcani au spus că şi ei au avut de suferit din cauza secetei, dar renunţă la ajutorul statului deoarece sunt agricultori care au fost afectaţi mult mai grav. Datorită celor care înţeleg că alţii au mai mare nevoie vom reuşi să dăm ajutor mai mare”, a accentuat ministrul. Seceta din această vară a provocat pierderi în agricultură de circa 2,5 mlrd de lei. Cele mai afectate de secetă sunt raioanele din sudul ţării.
  • vasile bumacov despre depunerea dosarelor.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.