Se deschide Festivalul filmului francofon la Chişinău

Douăsprezece producţii cinematografice recente vor fi prezentate la Chişinău în cadrul ediţiei a 13-a a Festivalul Filmului Francofon. Evenimentul va fi inaugurat sâmbătă, 23 martie, la Centrul Cultural Gaudeamus, începând cu ora 18.00, transmite IPN.

Va deschide festivalul pelicula „Izvorul femeilor”, cu subtitrare în limba română. Filmul este o comedie romantică, în regia românului Radu Mihăileanu, şi a fost inspirat din istoria unor femei dintr-un sătuc din Turcia. Pentru a obţine apă curgătoare, femeile au intrat în „greva iubirii”. Filmul a fost produs în anul 2011, fiind nominalizat la Cannes.

În următoarele zile vor fi proiectate filmele: „De vrais mensonges /Minciuni adevărate” (24 martie), „Polisse/Îngerii păzitori” (26 martie), „Le Havre ” (29 martie) „Les Infidèles /Fustangii” (29 martie) şi „Le gamin au vélo/Băiatul cu bicicleta” (30 martie) – toate cu subtitrare în romană.

În versiunea originală vor fi prezentate filmele: „Le Chat du Rabbin/Pisica Rabinului” (24 martie), „Le Code A Changé/Schimbare de planuri” (25 martie) „Louise Wimmer” (25 martie), „Les Femmes du 6ème étage /Femeile de la etajul şase” (28 martie, 31 martie), „Go Fast/Acţiune rapidă” (30 martie) şi Les Beaux gosses/Nişte copii (31 martie).

În acest an festivalul se va desfăşura şi în alte două localităţi: la Tiraspol şi Bălţi. Pe 26 martie la Tiraspol va fi difuzat filmul „Le Chat du Rabbin” cu subtitrare în rusă şi „Les Femmes du 6ème étage” în original. La Bălţi, pe 27 martie, va fi difuzat filmul „Le Chat du Rabbin” în versiune originală şi „De vrais mensonges” cu subtitrare în română.

Solicitată de IPN, managerul Centrului Cultural Gaudeamus, Lidia Troianowski a spus că sunt aşteptaţi toţi doritorii. Doar filmul „Fustangii” este interzis persoanelor sub 18 ani, iar filmul „Îngerii păzitori” este o dramă nerecomandată copiilor sub 15 ani.

Festivalul durează o săptămână, iar intrarea este liberă.

Festivalul filmului francofon este organizat de Alianţa Franceză din Moldova, cu sprijinul Ambasadei Franţei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.