Se dă startul examenelor de bacalaureat

Se dă startul examenelor de bacalaureat. Circa 5 mii de candidaţi alolingvi vor susţine astăzi, 4 iunie, primul examen, la limba şi literatura română, începând cu ora 09.00. Examenul durează 3 ore academice, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la ora 08.00, de la filialele băncii comerciale unde se păstrează sigilate testele, vor fi luate plicurile şi duse la centrele de BAC. Preşedintele centrului va deschide plicul cu probele de examen pe latura indicată la radio de către Agenţia de Evaluare şi Examinare. În cazul când pachetul cu materialele de examene a fost deschis în alt mod decât cel indicat, examenul în instituţia respectivă se anulează.

Acces în sălile de examen au doar membrii comisiei naţionale de examene şi persoanele delegate de aceasta, preşedintele centrului de bacalaureat şi persoanele delegate de către comisia raională sau municipală de examene. Este interzis accesul altor cadre didactice neimplicate în examen, a părinţilor şi a personalului tehnic. Accesul absolvenţilor în sălile de examen este permis doar după prezentarea actului de identitate sau permisului de şedere pentru cetăţenii străini care îşi fac studiile în Republica Moldova, cu 15 minute înainte de începerea probei. Absolvenţii sunt repartizaţi câte unul în bancă, în ordinea alfabetică prevăzută de listele afişate.

Verificarea lucrărilor va fi efectuată în perioada 4-26 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 27 iunie. Testele candidaţilor vor fi verificate în două centre naţionale. Absolvenţii vor afla rezultatele după finalizarea examenelor şi au la dispoziţie 48 de ore pentru a contesta nota. Notele vor fi afişate pe uşa centrului de bacalaureat şi vor conţine numele şi prenumele candidatului, notele obţinute la fiecare probă, media generală şi menţiunea promovat sau respins.

Cel de-al doilea examen de BAC se va desfăşura vineri, 7 iunie, la limba de instruire, iar marţi, 11 iunie, va fi susţinut examenul la limbile străine. Vineri, 14 iunie, este  examenul la disciplina de profil (matematică, istoria românilor şi universală, arte, tehnologie sau sport), iar la 18 iunie  candidaţii vor susţine examenul la disciplina de solicitare. Cei mai mulţi au ales geografia, circa 17 mii de absolvenţi. Pe 21 iunie candidaţii alolingvi la BAC vor susţine ultima probă, la limba maternă: ucraineană, bulgară şi găgăuză.

Solicitată de IPN, şefa serviciul de presă al Ministerului Educaţiei, Violina Lavric, a spus că în toate 103 centre de bacalaureat au fost instalate camere video, iar aparate de bruiaj şi scanere vor fi plasate doar acolo unde vor fi semnale.

Este interzisă colectarea banilor în scopul organizării examenelor de absolvire, toate cheltuielile legate de organizarea şi desfăşurarea examenelor sunt acoperite de stat.

În acest an circa 36 de mii de candidaţi vor susţine examenele de absolvire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.