Se cere procedură disciplinară pe numele procurorului dosarului „Metalferos”

Asociația Moldovenească de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase (AMRPMFN) îi cere Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să dispună procedură disciplinară pe numele procurorului de caz în dosarul „Metalferos”, Vladislav Căruceru, pe care îl numesc „banditul din sistem”. Asociația a depus o plângere la CSP și își exprimă speranța că aceasta va fi examinată minuțios sub aspectul legalității acțiunilor procurorului pe dosar.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele Asociației, Ion Drăniceru, a declarat că, dacă fărădelegile vor continua, își rezervă dreptul să înainteze sesizări în Comisiile parlamentare de profil. Printr-un apel public, a cerut audiență și la președinte țării. „Dați să facem dreptate. Dați, cu adevărat, să facem reforme în justiție în țara aceasta”, a fost mesajul președintelui AMRPMFN.

Membrilor Asociației Moldovenești de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase li se încriminează că ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat de ex-liderul democrat, Vladimir Plahotniuc, în anul 2009. Asociația, care colectează metale și le livrează companiei de stat „Metalferos”, este învinuită că a falsificat actele de achiziție, nedeclarând sumele reale ale tranzacțiilor și în acest fel prejudiciind bugetul de stat. Conducerea Asociației pledează nevinovat. 

Ion Drăniceru a relatat că pe 29 noiembrie a avut loc audiență la conducerea Procuraturii Generale pe marginea dosarului „Metalferos”. Membrii Asociației au prezentat dovezi că omul de afaceri Valentin Eșanu, fondator și beneficiar al Companiei Sofilarex, care figurează ca martor principal în dosar, ar fi în complicitate cu procurorul de caz, Vladislav Căruceru. Iar ultimul instrumentează dosarul după bunul său plac, fără a opera cu probe. Președintele AMRPMFN dă asigurări că „segmentul colectare a metalelor feroase și neferoase nu a participat la scheme de delapidare a averii companiei Metalferos”.

Membrii Asociației solicită numirea unui nou procuror de caz, care să fie independent și profesionist, care să investigheze probele în conformitate cu legea și care va cere tragerea la răspundere penală a persoanelor cu adevărat vinovate. „Noi suntem cei care solicităm să fie investigat acest caz și nu suntem auziți deocamdată”, susține Ion Drăniceru. El s-a arătat îngrijorat că procurorul Căruceru a început deja procedurile de trimitere a dosarului în judecată „și oameni nevinovați vor fi nevoiți să apară pe banca acuzaților”. „Noi avem calitate de țapi ispășitori în timp în privința persoanelor rezonanțe urmărirea penală este practic stopată”, a adăugat el.

Ion Drăniceru a mai spus că pe 1 decembrie, procurorul a emis ordonanța prin care a stabilit în mod unilateral graficul de prezentare a materialelor urmăririi penale spre cunoștință părților. Pentru fiecare persoană învinuită și avocat au fost fixate doar șase zile pentru a face cunoștința cu 259 de volume din dosar. „Este evident că termenul de șase zile este insuficient pentru a face cunoștință cu materialele cauzei”, notează Ion Drăniceru. Ordonanța a fost emisă pe 1 decembrie, iar din 2 decembrie, ora 08.00, deja a început prezentarea materialelor. Potrivit președintelui Asociației, sunt încălcate termenele de comunicare a actelor de procedură, lucru făcut în mod intenționat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.