Se caută soluții pentru unificarea impozitării în agricultură

Ministerul Finanțelor își propune, în cadrul unui grup de lucru din care să facă parte și agricultorii, să identifice o soluție pentru aplicarea impozitării unificate în agricultură, transmite IPN.

Dorel Noroc, secretar de stat la MF, spune că în prezent se aplică TVA între 8 și 20%. În opinia sa, cea mai mare problemă este cota de 8%. Din moment ce această cotă se aplică pe un spectru larg de produse, pierderile pentru buget sunt mari.

În cadrul emisiunii „Contrapunct”, la Radio Sputnik Moldova, Dorel Noroc a declarat că urmează să fie expediate scrisori către asociațiile din agricultură pentru delegarea reprezentanților în grupul de lucru, care va analiza aspectele legate de TVA în agricultură. Aceasta rămâne o prioritate pentru primul semestru, când urmează să se vină cu anumite propuneri.

Secretarul de stat a mai spus că va fi identificată o formulă de comun acord, astfel încât să fie și un echilibru bugetar și o susținere pentru agricultori. Și aceasta poate fi implementată mai devreme de 1 ianuarie 2021.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.