Se așteaptă înghețuri până la -12 grade

Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare o răcire a vremii, până la -12 grade Celsius. Sunt temperaturi mai scăzute decât limita normală pentru această perioadă a anului. 

Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a precizat pentru IPN că răcirea timpului va fi cauzată de un anticiclon, care vine dinspre nordul Europei și care va traversa inclusiv Republica Moldova. Dacă vineri, 17 decembrie, temperatura aerului pe timp de noapte va oscila între 0-+5 grade, atunci miercuri, 22 decembrie, valorile termice ale aerului se vor situa între -7 și -12 grade Celsius.

„Desigur, aceste valori termice, la care ne așteptăm pentru data de 22 decembrie, nu sunt normale, pentru că în perioada aceasta valorile termice ale aerului ar trebui să oscileze între -1 și -3 grade Celsius, temperatura medie”, a precizat șeful Direcției prognoze meteorologice.

Precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță se așteaptă la sfârșitul acestei săptămâni: vineri, sâmbătă și duminică. Dar vor fi slabe din punct de vedere cantitativ.

În Republica Moldova, cea mai friguroasă zi de 22 decembrie a fost cea din 1946, când la Briceni termometrele arătau -20 de grade. Cea mai călduroasă zi de 22 decembrie a fost cea din 2019, la Tiraspol s-au înregistrat +16 grade Celsius.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.