Se aleg membrii Comisiei pentru suplinirea locurilor vacante de notar

Ministerul Justiţiei anunţă despre prelungirea până pe 16 septembrie a termenului de depunere a actelor pentru selectarea membrilor Comisiei de concurs pentru suplinirea locurilor vacante de notar. Comisia se formează pe perioada desfăşurării concursului şi este constituită din şase membri – un reprezentant delegat de Ministerul Justiţiei, doi notari şi trei profesori titulari de drept, selectaţi prin concurs public, transmite IPN.

Mandatul Comisiei de concurs începe odată cu publicarea anunţului cu privire la locurile vacante de notar şi data desfăşurării concursului, încetând odată cu aprobarea rezultatelor concursului.

Cerinţele faţă de membrii din rândul profesorilor titulari în materie de drept care doresc să aplice la concurs sunt: să fie doctor în drept cu specialitate Drept privat, să desfăşoare activitate didactică cel puţin ultimii trei ani, să nu aibă antecedente penale sau rude din rândul notarilor până la gradul IV inclusiv, să nu desfăşoare activitate notarială şi să nu fi desfăşurat activitate notarială în ultimii trei ani, inclusiv stagiu notarial.

Cerinţele faţă de membrii din rândul notarilor publici sunt: reputaţie ireproşabilă, lipsă de sancţiuni disciplinare, un stagiu de activitate notarială neîntrerupt cel puţin cinci ani, competenţă profesională.

Dosarul de concurs se prezintă la minister.

Potrivit prevederilor Legii cu privire la notariat numărul necesar de notari se stabileşte în fiecare an, de regulă, în primul trimestru, în funcţie de cerinţele dictate de extinderea teritoriului, de numărul locuitorilor şi de volumul solicitărilor din partea publicului. Un notar îşi începe activitatea în momentul în care îşi ia licenţa, iar mandatul acestuia continuă până atinge plafonul de vârstă de 65 de ani, dacă nu îi este retras pentru încălcări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.