Producătorii autohtoni vor putea importa materii prime și componente originare din Ucraina pentru a le prelucra în Republica Moldova, iar ulterior vor exporta produsul final în statele membre UE, însoțindu-l de certificatele de origine moldovenească, fără taxă sau cu taxa vamală redusă, conform regimului preferențial existent.
Acest lucru este prevăzut de Protocolul cu privire la amendarea Acordului privind comerțul liber dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei. Documentul a fost semnat, la finele săptămânii trecute, de premierii celor două țări, Natalia Gavrilița și Denys Shmyhal, transmit IPN.
„Acest protocol reconfirmă voința celor două țări de a contribui reciproc la dezvoltarea relațiilor comercial-economice bilaterale. Documentul va facilita investițiile și va încuraja mediul de afaceri să valorifice pe deplin regimul comercial existent cu UE”, a declarat premierul Natalia Gavrilița, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.