Începând cu alegerile parlamentare din 2014, de când Misiunea Promo-LEX monitorizează alegerile, scrutinul prezidenţial din 2020 se dovedeşte a fi cel mai netransparent. Ponderea cheltuielilor nedeclarate, dar observate de membrii Misiunii e de circa 39%. Constatarea a fost făcută în cadrul unei conferințe de analiză post-electorală, transmite IPN.
Șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor, Pavel Postica, a remarcat că autoritatea electorală centrală nu are capacităţi tehnice şi umane pentru a face verificări corespunzătoare la acest capitol. Cel mai frecvent nu sunt declarate cheltuielile pentru personalul uman implicat în campanie – voluntari şi agitatori. Cazuri de nedeclarare a cheltuielilor sunt legate şi de transport, comunicaţii, dar şi publicitate, în special pe reţele sociale.
Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi, a menționat că subiectul finanţării campaniei electorale rămâne a fi unul sensibil pentru societate, întrucât transparenţa finanţării concurenţilor electorali este crucială în obţinerea şi menţinerea încrederii cetăţenilor în politică. „Asigurarea condiţiilor egale în finanţarea campaniei electorale şi contracararea finanţării ascunse sau peste plafon constituie un pilon de baza al respectării echităţii în procesul electoral. Din acest considerent, legiuitorul a instituit reguli de finanţare, limitele plafonului donaţiilor, obligativitatea raportărilor, dar şi a declarării în caz de nedeschidere a unui cont destinat grupurilor de iniţiativă sau Fondul electoral. În pofida acestor fapte, grupurile de iniţiativă sau concurenţii electorali continuă să se ciocnească cu diverse impedimente, cum ar fi refuzul instituţiilor bancare de a deschide cont sau imposibilitatea partidelor politice care au desemnat candidatul să doneze surse proprii în susţinerea candidatului”, a spus secretarul CEC.
Prezent la evenimentul online, trezorierul Maiei Sandu, candidată PAS la alegerile prezidențiale 2020, Artur Mija a sugerat că, odată ce Republica Moldova tinde a fi o societate deschisă, transparentă şi legală, e nevoie a fi abordată viziunea de a trece la finanţare prin intermediul transferurilor. Astfel, banii vor intra în sistemul financiar şi vor avea o provenienţă care va putea fi documentată, ceea ce e imposibil în legătură cu donaţiile în numerar. Artur Mija a menţionat că sugestia va veni din partea PAS şi în calitate de iniţiativă legislativă şi a reiterat că pentru viitor eforturile trebuie îndreptate ca finanţarea concurenţilor şi a partidelor electorale să se facă prin intermediul transferurilor, Astfel de practici trebuie încurajate.
Ieri şi astăzi, 18-19 februarie, Comisia Electorală Centrală, cu susținerea Consiliului Europei, desfășoară Conferința de analiză post-electorală cu genericul „Alegeri prezidențiale în Republica Moldova 2020: analiză, concluzii, recomandări și pași de urmat”. La eveniment participă reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai partidelor politice, experți în materie electorală, observatori naționali și internaționali care au monitorizat scrutinul prezidențial, funcționari electorali, reprezentanți ai societății civile.