SCRISOARE DESCHISĂ Către Preşedinţia României, Guvernul României, Senatul României
„Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români” solicită adoptarea unei Strategii Naţionale privind Românii de Pretutindeni
Domnule TRAIAN BĂSESCU,
Domnule VICTOR PONTA,
Domnule CRIN ANTONESCU,
FORUMUL INTERNAŢIONAL AL JURNALIŞTILOR ROMÂNI – FIJR, organizaţie de reprezentare a jurnaliştilor români de pretutindeni, constată lipsa unui concept unitar şi coerent privind politicile publice asumate de către factorii responsabili din ţara noastră în planul relaţiilor cu românii de pretutindeni.
Strategiile sectoriale incluse în programele politice ale tuturor formaţiunilor care s-au aflat la guvernare au fost aplicate într-o manieră care a generat rezultate necuantificabile în raport cu interesul naţional, cu eforturile financiare ale statului român, precum şi cu nevoile reale ale comunităţilor româneşti vizate.
Din această perspectivă, FIJR consideră că se impune ca la nivel guvernamental să fie adoptată cât mai curând Strategia Naţională privind Românii de Pretutindeni, document-cadru care să fundamenteze modelul instituţional capabil să asigure într-un mod pragmatic şi coerent dezideratele naţionale privind păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din statele vecine şi emigraţie, precum şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti de peste hotare.
Caracterul imperativ al unui astfel de demers este subliniat şi de concluziile raportului rezultat în urma auditului realizat în cursul acestui an la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – DRP de către Curtea de Conturi a României. Potrivit documentului, “Consecinţa neelaborării unei strategii naţionale, cât şi a unor programe concrete privind sprijinirea activităţilor desfăsurate de românii de pretutindeni se regăseşte în primirea şi finanţarea unor proiecte derulate de un număr restrâns de organizaţii, ce nu reprezintă ponderea românilor de pretutindeni şi nu rezolvă decât în parte problemele reale ale acestora”.
FIJR întăreşte concluziile raportului invocat mai sus şi, mai mult, arată că în nenumărate ocazii, cum ar fi reuniunile anuale ale FIJR – Kladovo (Serbia), Chişinău (Republica Moldova), Cernăuţi (Ucraina), membrii forumului au semnalat şi mai apoi au supus dezbaterii o serie de probleme/disfuncţii de natură să afecteze în mod semnificativ relaţia statului cu românii din ţările vecine şi emigraţie.Printre disfuncţiile constatate pot fi menţionate următoarele:
- lipsa unei coordonări unitare a instituţiilor care se ocupă cu românii din afara graniţelor si instituţionalizarea excesivă a acestei relaţii;
- desfiinţarea Directiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE;
- calitatea foarte slabă a serviciilor consulare asigurate de statul român în zone cu mari comunităţi de români;
- lipsa unor politici editoriale ţintite spre problemele, preocupările şi idealurile comunităţilor de români din partea televiziunii publice şi a presei din România în general;
- subfinaţarea canalui dedicat românilor din afară, TVR Internaţional;
- descurajarea ONG-urilor care au ca obiect de activitate relaţia cu românii din afară sau ale unor proiecte ale societăţii civile care ar avea ca ţintă comunităţile de români;
- atitudinea rezervată a statului în colaborarea cu societatea civilă în proiecte care vizează românii din afara graniţelor ţării;
- comunităţile de români se simt abandonate de statul mamă datorită lipsei unei legături eficiente cu ţara, a serviciilor consulare de slabă calitate şi a prezenţei agentilor electorali ai partidelor din România doar în perioade electorale;
- lipsa unui culturi organizaţionale la nivelul statului român în ceea ce priveşte românii de pretutindeni;
- imaginea deformată a românilor din afară, prezentaţi în presa din România ca violatori, hoţi şi ţigani;
- inexistenţa unui departament operaţional de diplomaţie publică în cadrul MAE;
- lipsa unei politici clare de stimulare a relaţiilor statului român cu elitele din comunităţile de români.
Luând act de această stare de fapt, FIJR solicită factorilor de decizie de la nivelul executivului să acţioneze în sensul corectării deficienţelor prezentate mai sus inclusiv prin aportul organizaţiilor neguvernamentale reprezentative alături de care să edifice un model instituţional – guvernamental şi neguvernamental – care să asigure în mod real atingerea obiectivelor de politică externă preconizate în acest domeniu.
De asemenea, organizaţia noastră atrage atenţia resposabililor în domeniu că un concept unitar cu privire la problematica românilor de pretutindeni nu poate fi impus decât în condiţiile în care ponderea sectorului civil în cadrul dialogului instituţional va spori, iar decidenţii îşi vor cultiva în viitor capacitatea de a asimila mai degrabă expertiza societăţii civile, decât cea provenită din mediul politic.
În final, FIJR reafirmă interesul organizaţiei pentru a continua activitatea în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în special în sectorul mass-media, prin iniţierea/desfăşurarea în continuare de proiecte privind:
- sprijinirea mass-media de expresie românească din comunităţile româneşti de peste hotare;
- stabilirea de parteneriate între SRTV, alte instituţii media din ţară şi mass-media de limba română din afara graniţelor;
- facilitarea realizării de articole, emisiuni şi programe de prezentare a realităţilor din ţară şi din comunităţile româneşti în vederea difuzării sau a retransmisiei acestora în scopul întăririi legăturilor dintre România şi românii/originarii din România care trăiesc peste hotare;
- organizarea în colaborare cu diverse instituţii media a unor stagii de pregătire profesională pentru jurnaliştii din afara graniţelor;
- încurajarea apariţiei şi sprijinirea funcţionării presei identitare în mediul virtual;
- organizarea de dezbateri, conferinţe şi concursuri de profil;
- organizarea anuală a “Congresului Jurnaliştilor Români de Pretutindeni”, aflat la a IV-a ediţie şi pentru care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a identificat însă sursele de finanţare.
Pentru buna desfăşurare a acestor activităţi, FIJR contează pe colaborările stabilite deja în mediul neguvernamental, dar şi pe sprijinul şi cooperarea instituţiilor publice cu responsabilităţi în domeniu.
Cu respect,
Romeo Couţi, preşedinte FIJR 10 septembrie 2012