Scriitorul Aurelian Silvestru: Când depinzi de alte state nu eşti o ţară independentă

Republica Moldova este o ţară parţial independentă. Atât timp cât depinde economic, financiar şi politic de alte state, nu poate fi numită o ţară independentă, a declarat pentru IPN scriitorul Aurelian Silvestru. El a mai spus că, din moment ce poporul suferă de sărăcie pentru că nu are o speranţă garantată pentru ziua de mâine, Republica Moldova nu poate fi numită independentă.

„Pentru independenţă e prea puţin să faci o Declaraţie de Independenţă. Pentru Independenţă este nevoie să punem cu toţii umărul şi, acolo unde ne aflăm, fiecare din noi să se simtă stăpân pe sine, stăpân pe situaţia sa. Şi în felul acesta, în măsura în care fiecare va fi independent, vom avea şi un popor independent. Dar dacă e să te orientezi după tristeţea din ochii bătrânilor pe care îi vedem pe stradă, atunci îşi dai seama că avem un viitor incert deocamdată. Eu cred în ziua de mâine şi în puterea afirmativă a poporului, dar în acelaşi timp mă gândesc că avem încă foarte mult de făcut şi trebuie să se facă lucruri categorice”, a menţionat scriitorul.

Potrivit lui Aurelian Silvestru, societatea are nevoie de fapte concrete, nu de politicieni care ne cheamă într-o parte sau alta. Independenţa Republicii Moldova trebuie să însemne libertatea cuvântului, libertatea presei, libertatea deplasării.

Anul acesta se împlinesc 23 de ani de la votarea Declaraţiei de Independenţă.

  • aurelian silvestru despre 27 august.mp3
  •     0
  • aurelian silvestru de 27 august final.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.