Screening-uri gratuite ale alunițelor în capitală

Doritorii pot face în capitală screening-uri gratuite ale nevilor pigmentari în zilele de week-end, începând de astăzi și până pe 26 iunie. Examinările se desfășoară conform unui orar stabilit în cadrul Campaniei „Cancerul de piele poate fi prevenit! Fii în siguranță! Testează-te gratuit!”.

Alunițele care au culoare mai întunecată, sunt amplasate în zonele deschise, sunt supuse radiației solare și se află în zonele unde există o traumatizare mecanică de la haine reprezintă pericol pentru sănătatea persoanei. „Atunci când se observă că alunițele își schimbă forma, culoarea, devin mai bombate, când apar senzații de durere, mâncărime, prurit și, îndeosebi, când pe suprafața aluniței apar niște insulițe mici de o culoare mai întunecată, oamenii trebuie să se adreseze la dermatolog”, a declarat pentru IPN Vasile Morcov, vicedirector medical în cadrul Dispensarului municipal dermato-venerologic din Chișinău.

În zona de risc intră persoanele cu pielea deschisă, ochii albaștri și părul deschis. Cu cât pielea este mai deschisă, cu atât persoana are mai puține melanocite, celule care produc pigment melanic și care îndeplinesc un rol de protecție de razele solare. Riscul crește și la persoanele cu vârsta mai înaintată.

Persoanele care au mulți nevi pigmentari sau rude cu cancer trebuie să respecte în special măsurile de protecție, cum ar fi protecția solară, protecția traumatizării. Este recomandabil să fie la evidență la medicul dermatolog și cel puțin o dată în an să treacă metoda de examinare care se numește dermatoscopie. Metoda reprezintă niște fotografii care arată starea aluniței în profunzime și se poate de diagnosticat atunci când apar primele semne de transformare în cancer. Dermatologul a punctat că „ar fi perfect ca o dată în jumate de an persoane cu risc sporit, de exemplu, când cineva din rude are cancer, să viziteze medicul dermatolog. Dacă sunt suspecții, ele va trebui cât mai repede înlăturate, fiindcă melanoma se află pe locul trei după mortalitatea în Republica Moldova”.

Screening-uri ale nevilor pigmentari pot fi efectuate în intervalul orelor 9.00 și 19.00, la sediile Farmaciei Familia. Campania a fost inițiată la începutul lunii curente, la propunerea Direcției generale asistență medicală și socială și se desfășoară în parteneriat cu rețeaua de farmacii „Farmacia Familiei”, în conformitate cu prevederile Programului național de control al cancerului pentru anii 2016-2025.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.