Strategia şi scopul pe care şi l-a propus Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi liderul acestei formaţiuni, Vlad Filat, sunt alegerile anticipate. Declaraţia aparţine preşedintele Parlamentului, liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, care a spus în cadrul emisiunii „În Profunzime” la Pro TV, că cel mai important motiv pentru care PLDM îşi doreşte alegeri anticipate este că Vlad Filat a realizat eşecul propriei sale politici şi a Guvernului pe care îl conduce, transmite Info-Prim Neo. „Ei şi-au stabilit un scenariu, însă în realitate a ieşit altă situaţie. Toate informaţiile de care dispunem şi toate analiza pe care am făcut-o şi pe care o facem în continuare, ne demonstrează că această decizie nu a fost deloc întâmplătoare. Strategia şi scopul pe care şi le-a propus PLDM-ul şi liderul lor Vlad Filat este una – să meargă la alegeri anticipate”, a declarat Marian Lupu. În opinia sa, cel mai important motiv pentru care Vlad Filat şi-ar dori alegeri anticipate după doi ani de eforturi şi depăşirea crizei politice, ţine de faptul că liderul PLDM a realizat eşecul propriei sale politici şi a Guvernului pe care îl conduce. „Văzând că tot ce a promis la oameni, spunând că are grijă de ei, că nu-l interesează funcţia şi că îl interesează fericirea şi bunăstarea oamenilor, în realitate Vlad Filat s-a confruntat cu o realitate foarte cruntă”, a notat Marian Lupu. Liderul democrat s-a referit la mai multe domenii, printre care cel al educaţiei şi anume la Codul educaţiei care nu a fost elaborat nici până în prezent şi la reforma din învăţământ, fiind închise şcoli. De asemenea, Marian Lupu s-a referit şi la domeniul sănătăţii, precizând că un şir de spitale se închid, iar reforma în sănătate este una negândită. Şi în agricultură, în opinia sa, s-a demonstrat că e un dezastru şi anume în ceea ce ţine de acordarea subvenţiilor şi gestionarea proastă. El a mai spus că în domeniile legate de achiziţiile publice, la vamă şi la Fisc este cea mai mare corupţie. Marian Lupu a declarat că PDM va insista pe demisia lui Vlad Filat din funcţia de premier şi chiar dacă liberal-democratul nu va demisiona, Partidul Democrat va insista pe demitere şi indiferent de conjuctura din Parlament, în orice circumstanţe, acest vot se va produce. Spicherul a reiterat că în cazul în care Vlad Filat nu va demisiona, PDM va iniţia o moţiune de cenzură proprie sau se va alătura unei moţiuni împotriva Guvernului iniţiate de altă formaţiune sau la cea iniţiată de deputatul neafiliat Mihai Godea.