Şcolile sunt pregătite să întâmpine elevi
Toate instituţiile preuniversitare din municipiul Chişinău sunt pregătite pentru începutul anului de studii 2011-2012, a declarat şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, citată de Info-Prim Neo.
„Sunt create patru comisii la nivel municipal, cu reprezentanţi ai direcţiilor sănătate, medicină preventivă şi situaţii excepţionale, care vor evalua instituţiile sub 3 aspecte: documentaţia şcolară, asigurarea cu cadre didactice şi pregătirea bazei tehnico-materiale pentru începutul anului şcolar. Evaluarea instituţiilor se va desfăşura timp de 4 zile”, a comunicat Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.
Potrivit şefei Direcţiei educaţie, în general instituţiile sunt pregătite pentru anul şcolar. Sunt doar câteva cazuri particulare care mai au nevoie de puţin timp pentru a finaliza pregătirile.
În municipiul Chişinău sunt deschise 144 de instituţii preuniversitare.