Şcolile din stânga Nistrului cu predare în grafia latină vor primi bani pentru modernizare

O parte din mijloacele băneşti din alocaţiile pentru reintegrare vor fi direcţionate în scopul modernizării şcolilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului. Declaraţia a fost făcută de către premierul Vlad Filat în cadrul întrevederii cu înaltul comisar al OSCE pentru minorităţi naţionale, Knut Vollebaek, transmite Info-Prim Neo Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Vlad Filat a declarat că este un obiectiv important şi ţine de îmbunătăţirea condiţiilor din aceste şcoli, precum şi a procesului de studii. La rândul său, Knut Vollebaek a prezentat un studiu cu privire la situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, dar şi recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei acestora. Oficialul a apreciat decizia Guvernului Republicii Moldova de a simplifica procedura de perfectare a actelor de studii, eliberate de instituţiile de învăţământ din stânga Nistrului. Knut Vollebaek a apreciat dinamica înregistrată de Republica Moldova în domeniile care vizează situaţia şcolilor cu predare în grafia latină din stânga Nistrului, integrarea minorităţilor naţionale în societate şi în procesul de optimizare a instituţiilor de învăţământ din ţară. La întrevedere a mai participat şefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer Brush şi directorul Biroului Relaţii Interetnice, Elena Beleacova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.