Şcolile din municipiu vor primi în timpul apropiat banii alocaţi pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie
Cele 22 de milioane, aprobate recent de către Consiliul municipal Chişinău pentru reparaţia din anul curent a imobilelor instituţiilor preuniversitare din municipiu au fost distribuite aproape proporţional pe sectoare. Astfel, în funcţie de necesităţi, instituţiile de învăţământ de la Botanica vor beneficia pentru reparaţii de 4,29 mil. lei, cele de la Buiucani – 3,53 mil. lei, în sectorul Centru – 3,225 mil., la Ciocana - 3,18 mil. lei şi la Râşcani - 3,89 mil. lei. Direcţiei generale educaţie, ştiinţă, tineret şi sport i-au fost alocate, cu acelaşi scop, 3,885 mil. lei.
Sumele alocate vor fi distribuite în două tranşe: de 7 şi 15 mil. lei. Potrivit unei decizii nominale a Consiliului municipal Chişinău, intrată deja în vigoare, lucrările de reparaţie trebuie să fie finalizate până la 25 octombrie curent.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău, mijloacele financiare urmează să fie folosite, în special, pentru reparaţia acoperişurilor, grupurilor tehnico-sanitare şi a sistemelor de încălzire, precum şi pentru reparaţia reţelelor electrice.
Preşedintele Comisiei pentru educaţie, protecţie socială şi ocrotirea sănătăţii, Vasile Parasca, a declarat anterior pentru Info-Prim Neo că banii alocaţi din bugetul municipal sunt insuficienţi pentru a remedia toate problemele cu care se confruntă imobilele şcolilor din capitală. Deşi comisia de resort a solicitat Consiliului municipal să aloce suplimentar încă 100 mil. lei pentru reparaţia capitală şi curentă a instituţiilor preuniversitare din municipiu, această cerere a fost respinsă.
În municipiul Chişinău activează cca 140 de instituţii de învăţământ preuniversitar.