Şcoală de liderism politic pentru femeile care vor participa la alegerile locale din acest an

30 de femei din localităţile raionului Soroca, care doresc să candideze la alegerile locale din 201, vor participa într-un proiect „Dezvoltarea oportunităţilor de participare a femeilor la nivel rural”, în cadrul căruia vor beneficia de un program de instruire în cadrul şcolii de liderism politic şi de instruire în domeniul abilităţilor de relaţionare cu mass-media, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Centrului de Resurse pentru Tineret „Dacia”. Proiectul îşi propune să intensifice participarea femeilor în procesele decizionale la nivel local, să sensibilizeze figurile cheie în mecanismul decizional şi a cetăţenilor cu drept de vot din raionului Soroca pentru a susţine candidaturile femeilor la alegerile locale 2011. În cadrul primei etape se vor organiza întâlniri cu formaţiunile politice, unde se vor discuta obiectivele proiectului şi metodele de realizare a obiectivelor propuse. În a doua etapă se va organiza cafeneaua publică „Femeia în politică – nu este un tabu”, pentru un schimb de informaţii şi găsirea de soluţii creative de acţiune. La etapa a treia va fi selectat grupul de femei. Femeile vor avea ocazie să participe şi la trei „talk-show”-uri care se vor desfăşura la televiziunea locală „Sor-TV”, cu genericul: „Femeile la alegerile locale 2011”. Proiectul este lansat de către Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia” şi este finanţat de către Fundaţia Soros-Moldova şi Agenţia Suedeză de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Proiectul va acoperi 24 de localităţi: Baxani, Rudi, Vâsoca, Dubna, Nimereuca, Hristici, Zastânca, Regina Maria, Căinarii Vechi, Cremenciug, Trifăuţi, Cerlina, Slobozia-Vărăncău, Slobozia-Cremene, Alexandrul cel Bun, Pârliţa, Rădi Cereşnovăţ, Soloneţ, Egoreni, Slobozia Nouă, Iarova, Balinţi, Holoşniţa, Oclanda.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.