Curtea Constituţională a declarat neconstituţională modificarea accizelor la ţigaretele cu filtru. Din Constituţie se deduce că acceptul Guvernului urmează să preceadă adoptarea proiectelor de legi cu impact bugetar în lectură finală. Or, adoptarea modificărilor privind accizele la ţigarete de către Parlament s-a făcut fără avizul Guvernului, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Curţii Constituţionale, proiectul de lege elaborat de Guvern, prin care a fost stabilită politica bugetar-fiscală, a prevăzut majorarea cotei accizului pentru ţigaretele cu filtru într-o altă formulă decât cea adoptată de către legislativ, fiind prevăzută majorarea atât a componentei fixe, cât şi majorarea componentei exprimată în cotă procentuală („50 lei + 31%”). Curtea a reţinut că amendamentele contestate au fost adoptate de către Parlament fără acceptul prealabil al Guvernului.
Sesizarea a fost depusă de către un grup de deputaţi liberali. Aceştia au contestat modificările prin care accizul la ţigarete s-a majorat de la „45 lei + 24%” până la „75 lei + 24%” pe unitate de măsură (1000 de bucăţi), deşi Guvernul în proiectul de lege aprobat a solicitat o majorare de „50 lei + 31%”. Autorii sesizării au pretins, în special, că prin modalitatea de adoptare a prevederilor contestate a fost încălcată procedura de formare a bugetului public naţional, fapt contrar Constituţiei.