Schimbare de denumire, dar şi de esenţă
Centrul pentru combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei îşi va schimba denumirea în Centrul Naţional Anticorupţie, potrivit proiectului de lege privind reformarea instituţiei, aprobat miercuri de Guvern, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a spus că scopul acestei reforme este de a asigura independenţa instituţiei şi de a o transforma în una eficientă în lupta cu corupţia. Potrivit proiectului, Centrului Naţional Anticorupţie va fi o instituţie autonomă, sub control parlamentar. Pentru eficientizarea activităţii unele din atribuţiile instituţiei vor fi transferate altor autorităţi. Centrul Anticorupţie se va ocupa exclusiv de prevenirea şi combaterea corupţiei.
„Infracţiunile economice care erau în gestiunea acestei autorităţi au fost transmise Ministerului de Interne şi Serviciului Vamal, iar alte comptenţe vor fi transferate altor autorităţi până la 1 octombrie, când va intra în vigoare legea. Tot până atunci urmează să fie aleasă noua conducere a centrului.
Directorul Centrului Anticorupţie va fi numit prin concurs public, care are drept scop depolitizarea funcţiilor. Directorul va putea fi demis cu majoritatea deputaţilor prezenţi la şedinţă, la iniţiativa a cel puţin 15 parlamentari.
Proiectul de lege se înscrie în contextul angajamentelor de integrare europeană a Republicii Moldova.