Schemă de procurare a energiei electrice cu implicarea lui Igor Dodon, experți

Mai mulți experți în energetică afirma că cetățenii Republicii Moldova au fost fraudați, în anul 2008, cu 14,5 milioane de dolari în urma unei scheme de procurare a energiei electrice. Implicați în schemă ar fi fost actualul președinte Igor Dodon, atunci ministru al economiei și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, atunci premier. Experții spun că a fost deschisă o cauză penală, dar aceasta a fost clasată fără ca subiectul să fie investigat.

Într-o conferință de presă la IPN, expertul Tudor Șoitu, a relatat că, potrivit documentului obținut de la Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), până în aprilie 2008, Moldova a importat energie direct de la furnizorul din Ucraina - Ukrinterenergo la un preț de patru cenți per kwh. În urma negocierilor purtate de Igor Dodon, pe atunci ministru al economiei, la Kiev, începând cu luna mai 2008, în schema de import a energiei apare un intermediar - Firma Energopartner. Igor Dodon a fost numit șeful grupului de negocieri printr-o dispoziție semnată de Zinaida Greceanîi, care deținea funcția de prim-ministru. Contractul a fost semnat de Alexandru Gusev, care era atunci director la Energocom, întreprindere din subordinea Ministerului Economiei.

În luna mai 2008, acest intermediar – Energopartner, furniza 30% din energie la un preț de 5,3 cenți/kwh. Restul 70% era furnizat de Ukrinterenergo la un preț de 4 centi/kwh. În luna iulie, firma-căpușă livra deja 72% din energie la un preț mai mare, iar din octombrie a ridicat prețul de la 5,3 la 5,8 cenți/kwh. Doar în perioada mai-decembrie 2008, firma Energopartner a obținut un profit de 14,5 milioane de dolari pe diferența de preț la energie. Potrivit lui Tudor Șoitu, Igor Dodon a recunoscut la o emisiune că el personal a negociat contractul, că ar fi fost condiții foarte bune. „Vrem să știm pentru cine anume au fost foarte bune aceste condiții? Cine a beneficiat de aceste milioane? Domnule Dodon, vă rog să dați explicații”, a adăugat Tudor Șoitu.

Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, susține că, în urma implementării acestei scheme, s-a scumpit energia electrică pentru consumatori. În luna iulie 2008, ANRE a majorat tariful la energie electrică cu 12%. Sergiu Tofilat se întreabă de ce directorul de atunci al ANRE nu a sesizat Procuratura despre faptul că între Moldova și Ucraina a apărut o firmă căpușă, fiind prejudiciați consumatorii.

El mai spune că, în octombrie 2017, împreună cu colegii a depus o plângere la Procuratură, cu toate probele relevante. În noiembrie 2017 a fost informat de procurorul Lilian Bacalâm, printr-o scrisoare, că a fost pornită o urmărire penală. După ce au fost depuse mărturii, cu o lună mai târziu, procurorul a clasat dosarul, fără a informa nicio persoană din cei care au depus plângerea, astfel încălcându-le dreptul de a contesta acțiunile procurorului. Sergiu Tofilat menționează că, recent, a depus o cerere de solicitare a informațiilor privind etapa la care se află acel dosar, iar din răspuns a constatat că dosarul a fost clasat la o lună după ce s-au depus mărturiile. Sergiu Tofilat spune că a solicitat reluarea urmăririi penale pe caz și să fie tras la răspundere procurorul Lilian Bacalâm.

Expertul Victor Parlicov, nu crede că Procuratura, la o lună de zile de la înștiințarea că a fost deschisă o cauză penală, a întreprins toate măsurile necesare pentru a demonstra nevinovăția sau că nu există componență infracțională pe acest subiect. El a îndemnat procurorul general, Alexandr Stoianoglo, să ia la control acest dosar.

Experții susțin că sunt la dispoziția procurorilor pentru a oferi toate informațiile necesare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE