Scepticism în privinţa reformei APL

Atât unii deputaţi, cât şi majoritatea primarilor localităţilor din Republica Moldova se arată sceptici în privinţa implementării reformei administraţiei publice locale. Reforma are ca platformă de dezvoltare Strategia de descentralizare a administraţiilor publice locale care a fost adoptată de către legislativ în luna aprilie a anului curent şi publicată în luna iulie, transmite Info-Prim Neo cu referire la declaraţiile făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV. „Problema există. Din componentele Alianţei sunt unele partide care nu-şi doresc această reformă. Mă tem că până la sfârşitul mandatului această reformă nu va fi realizată”, a declarat deputatul PLDM, Tudor Deliu. Expertul în administraţie publică, Mihai Roşcovan, a menţionat că până în 2015 reforma teritorial-administrativă nu va fi realizată. Dar aceasta nu înseamnă că ea nu trebuie să fie pregătită. Există diferite opţiuni chiar în cadrul Alianţei de guvernământ. „Condiţiile de a face reforme abia apar. S-a făcut un document prin care se cunoaşte ceea ce trebuie să facem. Avem o strategie aprobată de către Parlament. Se ştie ce avem de făcut pas cu pas”, a spus Mihai Roşcovan. „Antireforma administraţiei publice locale care s-a făcut în 2003 a subminat mult ceea ce s-a făcut anterior. Nu înţeleg de ce primarii nu cred în această nouă strategie. Această decepţie scoate în evidenţă foarte multe lucruri. Primarii au obligaţiuni, dar având obligaţiuni, ei nu participă la luarea deciziilor importante. Un singur lucru nu este clar: cine este principalul coordonator al întregii reforme din acest domeniu?”, a spus analistul politic Igor Boţan. Primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari, a solicitat în numele mai multor primari ca să li se dea voie să facă ceea ce prevede legea. „Să ne dea pârghiile prevăzute de legile deja aprobate. Lucrurile se vor schimba. Situaţia a ajuns la limită pentru foarte multă lume”, a spus Alexandru Bornari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.