Scandalul cazinourilor: răspunsurile se vor da până pe 1 octombrie
1 octombrie 2011. Aceasta este data limită, fixată de către Parlament, până la care Comisia de anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care a fost prejudiciat bugetul de stat ca urmare a modificărilor operate în aşa-zisa lege a cazinourilor urmează să-şi facă public raportul. Decizia a fost luată în şedinţa de joi, 21 iulie, a Parlamentului, cu votul a 36 de deputaţi din fracţiunile PLDM şi PDM, transmite Info-Prim Neo.
Discuţiile în contradictoriu la acest subiect au durat aproape o oră. PL a cerut ca raportul să fie prezentat până la încheierea sesiunii de primăvară-vară, în timp ce PLDM insista ca activitatea comisiei să fie prelungită până la 1 octombrie. Soluţia pusă la vot a fost înaintată de către preşedintele Parlamentului, Marian Lupu: comisia îşi va continua activitatea până va fi gata să-şi prezinte raportul, dar nu mai târziu de 1 octombrie.
Comisia a fost creată de Parlament la 15 aprilie anul curent. Din componenţa acesteia fac parte deputaţi din toate fracţiunile. Termenul iniţial stabilit pentru prezentarea raportului a fost 15 iunie, după care a mai fost prelungit cu o lună. Pentru că şi acest termen a expirat, liberalii au propus ca perioada de activitate a comisiei să fie prelungită până la finele sesiunii curente, adică până săptămâna viitoare. „Sunt convins că în această perioadă se va reuşi de a se prezenta un raport, să fie audiaţi repetat Ghimpu, Ioniţă şi alţii. Aceasta nu va ocupa mult timp. Consider că trebuie să încheiem audierea săptămâna viitoare. Nu vreau să cred că se încearcă tergiversarea prezentării acestui raport”, a declarat deputatul PL, Valeriu Munteanu, membru al comisiei.
Deputatul PLDM, Tudor Deliu, a declarat că problema cazinourilor este importantă şi necesită mai mult timp de lucru. În aceste condiţii, deputatul a propus ca activitatea comisiei să fie încheiată la 1 octombrie.
Deputatul PLDM, Veaceslav Ioniţă, acuzat de către liderul PL, Mihai Ghimpu, că ar fi introdus neregulamentar în lege amendamentul care prevedea reducerea în jumătate a taxei pentru o masă de cazinou, s-a arătat îngrijorat de graba PL. „Au fost aduse atacuri foarte grave, oare comisia va reuşi să aibă o opinie? Va reuşi să spună dacă sunt atacurile fondate sau nu? Dacă sunt probe sau nu? Nu este acuzaţia unui om de drum, este acuzaţia fostului preşedinte interimar. Mă mir că se doreşte atât de repede să se închidă activitatea”, a menţionat Veaceslav Ioniţă.
În aceeaşi şedinţă Parlamentul a votat şi un preşedinte de comisie – Raisa Apolschi din fracţiunea PDM. Secretar al comisiei a fost numit deputatul PL, Valeriu Munteanu.
Disputa asupra Legii cu privire la reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, cunoscută ca Legea cazinourilor, a început după ce Mihai Ghimpu l-a acuzat pe Veaceslav Ioniţă că a introdus neregulamentar, deja după votarea proiectului în lectură finală, un amendament prin care taxa pentru o masă de cazinou a fost redusă de la 360 la 180 de mii de lei, iar ca urmare bugetul de stat a ratat venituri de 5,6 milioane de lei. În februarie curent, Parlamentul a votat revenirea la taxa veche.