Scăderea remitenţelor ar putea provoca o nouă presiune asupra cursului leului, opinie

Tot mai puţine transferuri băneşti vin din străinătate pe parcursul ultimilor 4 luni, iar pentru că transferurile au legătură directă cu piaţa valutară a Republicii Moldova,  va fi mai puţină valută spre vânzare şi va fi din nou o presiune asupra cursului monedei naţionale. De această părere este preşedintele Ligii Bancherilor, Dumitru Ursu, care a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că din aceste considerente, la fel, va fi complicat şi pentru Banca Naţională de a-şi suplini rezerva valutară, transmite IPN.

Dumitru Ursu a menţionat că două treimi din remitenţe vin de pe piaţa estică, în primul rând din Federaţia Rusă, şi numai o treime din ţările Uniunii Europene, dar nu contează absolut de unde vin aceşti bani. „Până la urmă, atât rubla rusească, cât şi euro sunt valute atractive pentru economia Republicii Moldova şi pentru populaţie. Este schimbul valutar, nu există problema respectivă. Rămâne de văzut din ce cauză se întâmplă lucrul acesta. Este, sigur, o previziune şi a guvernului Republicii Moldova că remitenţele în continuare probabil vor fi în descreştere şi trebuie să ne gândim cu ce acoperim această gaură în rezerva valutară a ţării”, a notat Dumitru Ursu.

Preşedintele ligii a declarat că sunt mai multe cauze ale scăderii volumului de remitenţe de peste hotare. „Să nu uităm că şi în Uniunea Europeană există recesiune economică şi probabil sunt mulţi dintre cei care la momentul actual nu au niciun job în Europa şi din această cauză. Ce trebuie să facem? Trebuie într-adevăr să dezvoltăm economia reală. Numai sectorul economiei reale ne va aduce o previziune stabilă că vom avea bani pentru rezerva valutară a ţării”, a declarat Dumitru Ursu.

Întrebat cum poate fi dezvoltată economia reală a Republicii Moldova, Dumitru Ursu a menţionat că este necesar să fim competitivi în acele sectoare care mai sunt – industria uşoară şi cele prelucrătoare, de maşini şi industria de construcţie – aici trebuie să găsite acele posibilităţi de a dezvolta aceste sectoare.

Dumitru Ursu a mai spus că în acest moment există o problemă enormă, şi anume faptul că nu avem relaţii cu instituţiile financiare internaţionale, iar acest lucru va provoca probleme enorme inclusiv şi la bugetul de stat, pentru că o parte din bugetul de stat la capitolul venituri este constituit din granturile unor organizaţii internaţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.