Scăderea preţurilor la medicamente este o farsă, Fiodor Ghelici

Preşedinte Asociaţiei „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, membru al Congresului Societăţii Civile, susţine că scăderea preţurilor la medicamente este o farsă. Luni, 17 ianuarie, la o conferinţă de presă, businessmanul a adus cu sine un medicament, unguentul Pimafucin, care în toamna anului trecut putea fi cumpărat cu 149 de lei, iar acum se vinde cu 220 de lei. „Cei are au făcut declaraţii că preţurile vor scădea în acest an au minţit. Prin acest exemplu demonstrăm că preţurile nu că au scăzut, ci dimpotrivă, s-au majorat cu circa 50%. Noi credem că medicamentele se pot, cu adevărat ieftini, dar problema este că Vlad Filat nu poate sau nu îi convine acest lucru”, a menţionat Fiodor Ghelici, citat de Info-Prim Neo. Fiodor Ghelici a spus că nu are încredere în Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. De aceea, îi va propune premierului să creeze o Comisie independentă, de alternativă, în frunte cu Fiodor Ghelici, care va monitoriza în paralel cu structurile de stat formarea preţurilor la medicamente. „CCCEC face controale prin farmacii, dar nu de aici trebuie de începute verificările, ci de la importatori. Diferenţa dintre activitatea CCCEC-ului şi a Comisiei noastre este faptul că funcţionarii fac bani şi i-au mită, iar noi vom activa în folosul cetăţenilor”, a spus Fiodor Ghelici. Preşedintele Asociaţiei „Moldova Mea” a mai declarat că va solicita audiere premierului Vlad Filat pentru a-i propune ajutorul său în controlul asupra formării preţurilor la medicamente. „Indiferent dacă vom fi primiţi sau nu, noi vom controla de ce se formează astfel preţurile la medicamente”, a spus Fiodor Ghelici. Igor Căldare, directorul suspendat al Institutului Naţional de Standardizare, a spus la aceeaşi conferinţă de presă că s-a format o echipă care va veni cu propuneri concrete cum să se formeze mecanismul de control. „Poate, în unele cazuri, vor fi propuse şi unele modificări în cadrul reformei instituţionale, care nu o să le permită cinovnicilor să facă ceea ce fac astăzi şi nu numai în domeniul preparatelor medicamentoase”, a menţionat Igor Căldare. Directorul suspendat al Institutului Naţional de Standardizare a mai spus că echipa de care a vorbit nu-şi propune să facă revoluţii s-au să-i urmărească pe cei care au furat până acum. Intenţia este de a monitoriza piaţa medicamentelor, o sarcină pe care trebuie să şi-o asume societatea civilă. Luni, 17 ianuarie, CCCEC a început să verifice în farmacii cum au fost ajustate preţurile la medicamente după aplicarea, de la 1 ianuarie, a Catalogului naţional de preţuri.
  • igor caldare despre comisie.mp3
  •     0
  • fiodor ghelici despre formarea comisiei de monitorizare a preturilor lamedicamente.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.