Satul Talmaza evacuat de Armata Naţională
În amiaza zilei de duminică, 3 august, trupele Armatei Naţionale dislocate în raionul Ştefan-Vodă au început operaţiunea de evacuare a populaţiei băştinaşe din satul Talmaza, transmite Info-Prim Neo cu referire la Ministerul Apărării. Evacuarea a început în condiţiile când localitatea era ameninţată de puhoilul de apă a spart în două locuri digul de protecţie dinspre satul vecin Ciobruciu.
În circumstanţele create, autorităţile locale au decis evacuarea gospodăriilor aflate în zona de risc. La începutul operaţiunii se estima că în total urmau a fi retrase din zonă circa 60 de gospodării.
Totodată, potrivit informaţiei operative, în satul Purcari din acelaşi raion, una din cele 15 case inundate pînă în acest moment, s-a prăbuşit pînă la temelie.
Pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, în activităţile de prevenire a inundaţiilor în satele Purcari, Olăneşti, Tudora, Ciobruciu şi Talmaza au fost implicaţi 180 de militari ai Armatei Naţionale.
O altă grupare în număr de 49 de persoane, s-a deplasat la Gura-Bâcului şi Varniţa cu misiunea de fortificare a digurilor de protecţie. La moment, situaţia era mai critică în Gura-Bâcului, unde apa ajunsese la câteva case.
Duminică, 66 de militari au ridicat un dig suplimentar de protecţie în preajma localităţii Ungheni-Vale, ameninţată de creşterea nivelului apei în râul Prut.