Şase poliţişti de la Chişinău s-au prezentat joi pentru un control repetat la Albasat TV

Şase poliţişti de la Chişinău s-au prezentat joi, 5 martie, la sediul Albasat TV din Nisporeni pentru o nouă investigaţie inopinată. Intenţia le-a fost zădărnicită de faptul că la sediu erau prezenţi reprezentanţi ai 14 studiouri de televiziune din R. Moldova antrenaţi într-un seminar de exersare a unor elemente de organizare a dezbaterilor electorale, anunţă Valeriu Saharneanu, directorul consorţiului Euronova Media Grup din care face parte şi Albasat TV. „În aceste condiţii nefavorabile poliţiştii s-au văzut nevoiţi să se replieze paşnic spunând că vor reveni în altă zi. Nici de data aceasta poliţiştii nu şi-au anunţat descinderea şi nu au prezentat un document justificativ al interesului lor accentuat pentru studioul Albasat TV”, a declarat Valeriu Saharneanu, citat de Info-Prim Neo. O primă verificare a postului a avut loc la 25 februarie, când trei poliţişti au efectuat o perheziţie fără a se legitima, dar şi fără a prezenta un mandat de control. Poliţia spune că a efectuat primul control la „Albasat” SRL în urma depunerii petiţiilor din partea unor angajaţi ai companiei. Iurie Caţer, şef de secţie din cadrul Direcţiei prevenire şi combatere a delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a declarat la 3 martie într-o conferinţă de presă că poliţia a depistat în urma verificărilor că postul Albasat TV din Nisporeni nu a reflectat în evidenţa contabilă pentru anul 2007 venituri estimate la 420 mii lei. S-a mai constatat constatat că toate calculatoarele utilizate la întreprindere nu aveau semnele de protecţie a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. Conducerea postului de televiziune respinge acuzaţiile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.