Șase persoane, printre care și un polițist de frontieră, reținute pentru migraţie ilegală

Șase persoane, printre care și un angajat al Poliției de Frontieră, au fost reținute pentru organizarea migraţiei ilegale. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, aceștia ar fi organizat transportarea ilegală a cetățenilor din Ucraina în Moldova, pentru a ajunge în UE, contra sumelor care variau între 4 000 și 11 000 de dolari, transmite IPN.

Cei șase suspecți, cu vârstele cuprinse între 32 și 54 de ani, originari din nordul țării, acționau din februarie 2022 și până în prezent. În această perioadă ei se aflau atât în Moldova, cât și în Ucraina. Mai exact, aceștia organizau intrarea în Moldova, tranzitarea și cazarea în diferite locații din țară. Migranții din Ucraina traversau ilegal râul Nistru cu barca, iar angajații Poliției de Frontieră le aplicau ștampila de intrare în Moldova.

Oamenii legii au stabilit că din grupul infracțional fac parte atât moldoveni, cât și ucraineni și era organizat pe paliere. O parte dintre suspecți aveau rolul de a identifica ucraineni care aveau intenția de a părăsi hotarele Ucrainei spre UE. Din cauza situației din regiune, li se propunea traversarea ilegală a hotarelor dintre Ucraina și Moldova.

Persoanele erau preluate de către suspecți din diferite localități de pe teritoriul Ucrainei și aduși într-o locație comună, în apropierea râului Nistru. Aceștia erau urcați într-o barcă, unde erau însoțiți de un membru al grupului, traversând ilegal hotarul, ulterior ajungând în Moldova. Aici imigranții erau preluați de alți complici moldoveni și transportați în localitățile din partea de nord a țării, unde erau cazați pe un termen nedeterminat. După care, prin intermediul angajaților Poliției de Frontieră, cetățenilor ucraineni în pașaport li se aplica ștampila de intrare în Moldova, pentru a evita impedimente la traversarea frontierei către țările Uniunii Europene.

„Ca urmare a documentării și acumulării probatoriului, grupul de investigație și urmărire penală au descins cu percheziții la domiciliile și în transportul suspecților, unde au fost depistate și ridicate trei automobile destinate transportării imigranților, telefoane mobile, 12 mii de euro și un pistol pneumatic”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.