Sărbătoare la Bălți

Bălți sărbătorește astăzi, 22 mai, Ziua Orașului. La evenimentele organizate de Primărie au participat invitați din străinătate și reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova. Potrivit viceprimarului Igor Șeremet, în acest an pentru organizarea sărbătorii s-au cheltuit mai puține resurse decât anul trecut, transmite IPN.

Șeremet a evitat să spună o cifră exactă a cheltuielilor, dar a menționat că anul  trecut investițiile au fost mai mari, dar în mare parte au fost asumate de primarul Renato Usatîi.

Sărbătoarea a început cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și a continuat cu o paradă, la care au defilat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai instituțiilor medicale și agenții municipale. A urmat o paradă a mașinilor de epocă și a bikerilor. La Muzeul de Etnografie și Istorie a fost vernisată expoziția de fotografie „Bălţi. Orașe înfrățite şi partenere”.

Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Mátyás Szilágyi, a spus că l-au bucurat depunerile de flori la bustul lui Ștefan cel Mare, aceasta demonstrând că oamenii se mândresc cu tradițiile și identitatea lor.

Sărbătoarea va culmina cu un concert în aer liber, unde vor evolua Ana Lesko, Carla's Dreams, Pasha Parfeni și alții.

Bălți sărbătorește 596 de ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.